Ziua Mondială de Luptă împotriva cancerului va fi marcată și în România, iar în această seară 45 de clădiri și monumente importante din București și din țară vor fi luminate timp de trei ore, 19-22, în portocaliu, culoarea simbol a acestei campanii, anunță Asociația Magic.
Printre clădirile ce vor fi luminate se numără și Palatul Victoria, iar premierul Nicolae Ciucă a ținut să sublinieze faptul că România făcut pași importanți în direcția combaterii cancerului.
”Am făcut deja un pas important în acest sens și avem un plan național de luptă împotriva cancerului, axat pe o abordare integrată a măsurilor de prevenție, diagnosticare timpurie, acces la tratament și creșterea calității vieții pacienților oncologici.
A fost o experiență absolut emoționantă pentru mine să discut, în calitate de prim-ministru, cu oameni care s-au dovedit mai puternici decât această boală cumplită.
Problemele și suferințele lor m-au impresionat profund, motiv pentru care voi susține constant operaționalizarea și implementarea planului național prin care ne-am propus să reducem incidența mortalității provocate de afecțiunile oncologice.
Consider binevenită și, mai ales, necesară, marcarea Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului și implicarea în inițiative similare, prin care să creștem gradul de conștientizare în rândul populației în ceea ce privește prevenirea acestei boli și importanța diagnosticării timpurii.
România are, începând de anul trecut, în același scop, și o zi dedicată supraviețuitorilor cancerului, ca argument că un astfel de diagnostic nu trebuie primit cu resemnare, ci cu încredere că există speranță și sprijin de specialitate prin intermediul politicilor publice de sănătate.
Ne preocupă în egală măsură asigurarea infrastructurii și a alternativelor terapeutice inovatoare; de la nivelul Guvernului susținem investițiile în dezvoltarea unor centre de profil.
Resurse există, prin banii alocați de la bugetul de stat, dar și prin accesarea de fonduri europene și a banilor alocați României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României.
Ministerul Sănătății: Cancerul, o problemă de sănătate publică majoră
”Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului este un moment simbolic care responsabilizează Ministerul Sănătății și sistemul de sănătate din România pentru reducerea inegalităților privind accesul la servicii medicale de diagnosticare și tratament pentru pacienții oncologici, în paralel cu dezvoltarea programelor de prevenție.
Ministerul Sănătății lucrează la actualizarea legislației și dezvoltarea normelor care să permită atingerea acestor obiective, împreună cu profesioniștii din domeniul oncologiei.
Abordarea integrată multidisciplinară a echipei Ministerului Sănătății și a specialiștilor din domeniul oncologiei împreună cu organizațiile profesionale medicale și organizațiile de pacienți a fost pusă în practică de la începutul acestui an.
Ministerul Sănătății a realizat pași importanți prin introducerea a 21 de molecule noi pentru pacienții oncologici în anul 2022 și va continua acest lucru încă de la începutul anului 2023 iar politica de prevenție a primit un sprijin semnificativ prin posibilitatea decontării vaccinului HPV în cursul acestui an.
Dotarea centrelor de radioterapie a fost realizată în ritm accelerat în anul 2022 în șapte mari orașe din România. De asemenea, un institut regional la Timișoara și secții noi în alte spitale din țară au fost selectate pentru a fi finanțate în cursul acestui an prin PNRR.
Reușita implementării Planului Național de Combatere a Cancerului are nevoie de resurse umane calificate și de resurse materiale, de parteneriate și de sustenabilitate pe termen mediu și lung.
Cancerul este o problemă de sănătate publică majoră care poate fi controlată dacă prevenția, diagnosticul precoce și accesul la terapie sunt nediscriminatorii pentru întreaga populație, indiferent de mediul de proveniență”, au transmis reprezentații Ministerului Sănătății pe contul de Facebook.
Cancerul, a doua cauză de mortalitate la nivel global
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, la nivel mondial, numai în anul 2021, 20 de milioane de persoane au fost diagnosticate cu cancer, în timp ce 10 milioane au decedat.
”Cancerul este a doua cauză de mortalitate la nivel global, iar povara cancerului este în creștere. În anul 2021, 20 de milioane de cetățeni ai lumii au fost diagnosticați cu cancer și 10 milioane au murit, dintre aceștia, 2,7 milioane de persoane diagnosticate și 1,3 milioane de persoane decedate sunt cetățeni Europeni.
Se estimează că până în anul 2035, numărul de îmbolnăvirii de cancer în Uniunea Europeană vă crește cu 24%, astfel că această boală va deveni principala cauză de deces.
Într-un efort fără precedent, Uniunea Europeană a lansat Planul European de Luptă împotriva Cancerului, al cărui parcurs de implementare în perioada 2021-2025 a fost publicat”, a anunțat INSP.
Astfel, Planul European de cancer propune 4 direcții majore de acțiune pentru reducerea poverii cancerului:
Prevenție susținută și consecventă: 4 din 10 cazuri de cancer pot fi prevenite prin combaterea fumatului, reducerea consumului de alcool, reducerea poluării mediului, reducerea expunerii la substanțe carcinogenetice și la radiații și îmbunătățirea cunoștințelor și a educației în domeniul sănătății pentru a promova un stil de viață mai sănătos.
Îmbunătățirea depistării precoce a cancerului: diagnosticarea bolii în stadii incipiente prin screening și depistarea precoce poate salva vieți.
Accesul egal la diagnostic și tratament: îmbunătățirea accesului la servicii de diagnostic și tratament de egală calitate și siguranță pentru toți cetățenii.
Îmbunătățirea calității vieții bolnavilor de cancer și a supraviețuitorilor: acces egal la îngrijiri post-tratament adecvate, la protecție socială și la servicii financiare, inclusiv la asigurări.
Codul european de luptă contra cancerului, 12 măsuri
Prin adoptarea celor 12 măsuri ale Codului European de Luptă contra Cancerului, fiecare persoană își poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populației peste 40% dintre cancere pot fi evitate.
Cele 12 măsuri sunt:
Nu fumați. Nu utilizați nicio formă de tutun
Eliminați fumatul acasă. Sprijiniți politicile în favoarea interzicerii fumatului la locul de muncă
Evitați expunerea exagerată la soare. În special în cazul copiilor. Utilizați produse de protecție solară. Nu utilizați aparate de bronzat.
La locul de muncă, respectați instrucțiunile privind sănătatea și securitatea în muncă pentru a vă proteja de substanțele cancerigene.
Luați măsuri pentru a avea o greutate corporală sănătoasă.
Aflați dacă sunteți expuși iradierilor cu niveluri ridicate de radon în locuințele dvs. Luați măsuri pentru a reduce nivelurile ridicate de radon.
Fiți activ fizic în viața de zi cu zi. Limitați perioadele de timp petrecute stând așezat.
Pentru femei: alăptarea reduce riscul de cancer al mamei. Dacă puteți, alăptați-vă copilul. Terapia hormonală de substituție (THS) crește riscul apariției anumitor tipuri de cancere. Limitați utilizarea THS.
Adoptați o dietă sănătoasă. Consumați din abundență cereale integrale, leguminoase, legume și fructe. Limitați alimentele bogate în calorii (alimente cu conținut crescut de grăsimi sau zahăr) și evitați băuturile înduilcite. Evitați carnea prelucrată, limitați carnea roșie și alimentele cu conținut ridicat de sare.
Asigurați participarea copiilor dvs la programele de vaccinare pentru: hepatita B (pentru nou-născuți) și virusul papiloma uman (HPV).
În cazul în care consumați alcool de orice fel, limitați-vă consumul. Pentru prevenirea cancerului este mai bine să nu beți alcool deloc.
Participați la programele organizate de screening pentru cancer: colorectal (la femei și bărbați), mamar (la femei), de col uterin (la femei), mai arată INSP.
4 februarie, Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului, o zi în care să...
Medicul Vasi Rădulescu a publicat o listă a lucrurilor care trebuie făcute, mai ales în această zi, care este una de conștientizare atât a pericolului la care, uneori, ne expunem singuri, dar și a ceea ce putem face pentru sine și pentru cei din jur.
Astfel, spune medicul, 4 februarie este ”Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului. O zi în care ar fi bine:
- să conștientizăm cât stigmat există în acest domeniu și să facem tot posibilul pentru a-l limita
- să ne informăm eficient și să nu mai credem în leacurile miraculoase sau miturile care sunt împrăștiate pe internet
- să acceptăm soluțiile moderne de prevenție, că în chestiunea HPV ele ne scapă femeile de cancerul de col uterin, unde avem locul 1 în Europa, din păcate
- să facem screeningul pentru cancerul de sân, cp suntem ultimii în Europa la așa ceva
- să fim empatici, aproape de cei suferinzi; asta implică desigur și o informate corectă și suficientă despre domeniu
- să ne deschidem în acest subiect care e plin de suferință, dar face parte din viață, nu putem întoarce mereu spatele; din păcate, oricine din jurul nostru, din familie, se poate confrunta cu așa ceva
- să acceptăm rolul medicinei moderne care a făcut pași extraordinaro în diagnostic și tratament; identificarea corectă a cancerului contează enorm în tratament și evoluție
- să criticăm instituțiile atunci când lucrurile nu stau așa cum trebuie
- să sprijinim asociațiile care fac lucruri extraordinare aici, cum ar fi Dăruiește Viață, MagiCamp, Dăruiește Aripi, HOSPICE și toate cele care au adus contribuții majore în domeniu
- să nu avem niciodată siguranța că nouă nu ni se poate întâmpla niciodată nimic
- să nu uită,, pe vreme de pandemie, că există cancerul pulmonar care omoară 10.277 de oameni pe an, în România. 11.000 de cazuri sunt depistate tot anual, iar multe sunt în fază tardivă
- să avem grijă de noi, dar și de ceilalți
- să fim recunoscători pentru fiecare clipă. Știu, e un mesaj banal, dar de multe ori tocmai pe acestea le uităm”, a scris Rădulescu pe contul său de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.