Vrei să te vaccinezi fără programare? Dr Valeriu Gheorghiță: de vineri, cei peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare

DCMedical Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Vaccinare
Vaccinare

De vineri, 7 mai, românii care vor să se vaccineze se pot duce direct la centrele de vaccinare, a declarat marți, 4 mai, coordonatorul campaniei naționale de imunizare, medicul Valeriu Gheorghiță.

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat, într-o conferință de presă, că de vineri, 7 mai, românii care vor dori să se imunizeze împotriva COVID se vor duce direct la centrul de vaccinare, fără să fie nevoie să se programeze.

”Vinerea se face aprovizionarea centrelor de vaccinare pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică şi luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare. De asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14,00 până la finalul programului, la ora 20,00, fără programare. Menţionez pentru persoanele de peste 60 ani că se pot prezenta pe tot parcursul intervalului de lucru de la 8 dimineaţa la orele 20,00", a detaliat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, de azi, 4 mai, și până marțea viitoare, 11 mai, în spitalele militare din Capitală, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara au loc maratoane ale vaccinării pe o perioadă de 24 de ore din 24. ”Încurajăm ca toţi cei care doresc să se vaccineze să se adreseze acestor unităţi medicale, acestor centre de vaccinare. Este un efort pe care colegii noştri îl fac şi mi-aș dori să fie un succes. Cred că în felul acesta putem să asigurăm un număr cât mai mare de persoane vaccinate”, a adăugat medicul Valeriu Gheorghiță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel