„Avem nevoie de câteva măsuri urgente în fiecare spital pentru ca tragedii ca cea de la Matei Balș, respectiv de la Piatra Neamț, și din alte spitale din țară să nu se mai întâmple.
Lucrăm deja cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență la măsuri urgente care să vină și să repare neregulile constatate deja, respectiv săptămâna viitoare marți vom avea un raport care să prezinte stadiul măsurilor luate de la raportul din noiembrie, de la controalele din luna noiembrie a anului 2021.
Nu știm încă cu exactitate cauza (incendiului, n.r.) de la Institutul Matei Balș, dar ce este clar pandemia și tratamentul pacienților, tratamentul necesar pentru pacienții COVID-19 a pus o presiune suplimentară asupra personalului și asupra infrastructurii din acele spitale care tratează pacienți cu boala COVID-19.
Este un număr mare de pacienți, de asemenea, care are nevoie de oxigen, acesta fiind principalul medicament pentru acești pacienți, ceea ce face ca securitatea la incendiu în special, dar nu numai, să fie deosebit de dificilă în multe spitale din țară.
Vom anunța la sfârșitul săptămânii viitoare măsuri vizavi de ceea ce s-a constatat deja, respectiv de ceea ce o să se constate după ancheta de la Matei Balș”, a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, într-o conferință de presă.
Voiculescu a anunțat că săptămâna viitoare va prezenta un proiect care revizuiește toate regulile din secțiile care tratează pacienți cu COVID-19 „și pot să vă spun de pe acum că o instituție din domeniul sanitar, și anume ANMCS, va avea un rol central în a sprijini spitalele pentru a proceduriza și apoi a instrui personalul în vederea respectării acestor reguli”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.