Administrarea vitaminei B6 te poate ajuta să îți amintești cu mai multă precizie visele, arată un studiu publicat în revista Perceptual and Motor Skill.
Vitamina B6 se găsește mai ales în alimente precum: cereale integrale, leguminoase (mazăre, fasole, linte), unele fructe (banane, avocado, legume cu frunze verzi (spanac, varză), cartofi, lapte, brânză, ouă, carne roșie, ficat, pește.
Dar consumul acestor alimente nu este suficient pentru a-ți aminti visele. În acest scop, condiția este ca înainte de a merge la culcare să fie administrat un supliment alimentar cu vitamina B6.
Studiu în premieră: vitamina viselor
Studiul a fost efectuat de către cercetătorii de la Universitatea Adelaide. Au participat 100 de voluntari. Vreme de 5 zile, jumătate dintre participanți au primit suplimente cu vitamina B6 (240 mg), iar ceilalți, un placebo.
Participanții din primul grup au afirmat că visele lor au fost foarte clare și că le-a fost foarte ușor să și le amintească, după trezire. Unul dintre participanții din acest grup a declarat că experiențele onirice (caracteristice stării de visare) păreau cu mult mai reale și că, datorită acestui fapt, pe durata studiului abia aștepta să adoarmă, pentru a visa din nou.
„Rezultatele noastra arată că administrarea de vitamina B6 îmbunătățește capacitatea oamenilor de a-și aminti visele fără să afecteze calitatea somnului sau programul de odihnă”, a declarat dr. Denholm Aspy, autorul principal al studiului.
„Este prima dată când un astfel de studiu investighează efectele administrării de vitamina B6, precum și a altor tipuri de vitamine din clasa B, asupra memoriei viselor pe un grup atât de mare de oameni”, adaugă autorul.
Ne petrecem 6 ani din viață visând
„În medie, petrecem aproximativ 6 ani din viață visând. Dacă am fi capabili să ne controlăm visele, am putea să folosim acest timp dedicat viselor într-un mod util”, este de părere psihologul Denholm Aspy.
Specialiștii susțin că posibilitatea de a ne aminti în detaliu ceea ce visăm ajută în psihoterapie la tratarea fobiilor, a unor traumatisme fizice și psihice.
De ce uităm majoritatea viselor?
De ce nu ne amintim, de obicei, mai nimic din ceea ce visăm peste noapte? Oamenii de știință spun că procesul care permite formarea amintirilor pe termen lung este asociat, mai degrabă, cu starea de veghe, nu cu somnul. Norepinefrina, un neurotransmițător important pentru reamintirea unor informații, are un nivel scăzut, pe durata somnului. Cu toate acestea, imediat după trezire sunt unele vise care ne rămân proaspete în memorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.