VILDAGLIPTINUM + METFORMINUM - prospect
Denumire comercială: EUCREAS
Forma: comprimate filmate
Indicații: tratamentul pacienţilor cu diabet zaharat de tip 2 care nu pot obţine un control glicemic suficient la doza maximă tolerată de metformină administrată oral în monoterapie sau care sunt trataţi deja cu o asociere de vildagliptin şi metformină sub formă de comprimate separate.
Contraindicații: Hipersensibilitate. Cetoacidoză diabetică sau precomă diabetică. Insuficiență renală sau disfuncţie renală definită printr-un clearance al creatininei < 60 ml/ min. Condiţii acute cu potenţial de alterare a funcţiei renale (deshidratare, infecţie severă, şoc, administrare intravasculară de substanţe de contrast iodate). Boală acută sau cronică care poate provoca hipoxie tisulară (insuficienţa cardiacă sau respiratorie, infarctul miocardic recent, şoc). Insuficiență hepatică sau pacienţii cu valori pretratament ale alanin aminotransfeeraza sau aspartat aminotransferaza> 3 x limita superioară a valorii normale. Intoxicaţie alcoolică acută, alcoolism. Alăptare.
Atenție: Se întrerupe tratamentul la suspectarea apariţiei acidozei lactice. Se monitorizează periodic creatininemia şi funcţia hepatică. Tratamentul trebuie întrerupt cu 48 ore înainte de o intervenţie chirurgicală electivă cu anestezie generală şi nu trebuie reluat de obicei mai devreme de 48 ore după aceea. Nu se foloseşte în sarcină.
Reacții adverse: Frecvent: hipoglicemie; tremor, cefalee, ameţeală; greaţă. Mai puţin frecvente: oboseală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.