"Suntem un judeţ care în ultima perioadă a început să aibă cazuri infectate COVID, mai ales din rândul personalului medical şi al personalului din locurile instituţionalizate precum şi persoane instituţionalizate. Am recomandat prudenţă, am recomandat precauţie, am recomandat respectarea regulilor de igienă şi a regulilor de echipare dezechipare, existenţa echipamentelor de protecţie, existenţa medicamentelor şi a acelei griji pe care trebuie să o aibă tot personalul medical la întâlnirea cu pacientul în acest scenariu aflat, ca şi suspect COVID. În triajul acestui pacient care se prezintă la spital trebuie evaluat complet, chiar dacă avem o simptomatologie frustă, care nu corespunde definiţiei de caz", a afirmat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a remarcat faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului este un aflux de pacienţi, dar şi că pe străzi sunt foarte multe maşini, motiv pentru care a atras atenţia că nu este momentul unei relaxări.
"Recomand încă o dată, prudenţă, izolare voluntară, distanţare socială. Mă repet, nu am atins încă vârful. Nu vreau să ne gândim la relaxare, putem spera la o relaxare, dar momentul relaxării ţine foarte mult de felul cum gestionăm zilele de 1, 2, 3 mai şi poate săptămâna viitoare. După sărbătorile pascale, acest week-end este foarte important . Este frumos afară, este ziua mare, există o tradiţie a week-end-urilor de 1 mai, în care lumea ieşea, se întâlnea cu cunoscuţii. Este un 1 mai diferit faţă de alţi ani, dar, mă repet, acest 1 mai trebuie să fie altfel, pentru a avea în anii următori sărbători normale cu cei apropiaţi, cu cei dragi nouă", a mai spus Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.