Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale pentru Managementul Calității în Sănătate (ANMCS), invitat la evenimentul Health România III, organizat de DC Media Group, a explicat cum funcționează sistemul național de asigurări de sănătate: ”În 98 când a apărut Legea 145 și când am intrat în administrația sistemului am înțeles că CNAS cumpără servicii medicale indiferent de forma de proprietate. Și așa a funcționat și funcționează și în ziua de astăzi. Nu vorbim de nicio privatizare, ci de o rețea de servicii medicale care oferă servicii cumpărate de către CNAS pentru asigurați”.
În ce privește condițiile de cumpărare a serviciilor medicale, Cepoi explică că acestea sunt stabilite prin contractul-cadru și prin norme. ”Dializa care e privatizată din 2004 funcționează foarte bine. Ar fi foarte bine să se privatizeze domenii ca radioterapia, unde investițiile sunt foarte mari și statul nu are putere să le facă așa cum a avut puterea să facă în dializă și să se acopere nevoia de servicii”, adaugă Vasile Cepoi.
Însă, problema reală, susține acesta, care se poate ridica cu accesul la alte programe de sănătate și a altor centre și publice și private este ”dacă există acoperire pentru numărul de cazuri care trebuie acoperit. Centrele care fac acum sunt depășite și atunci mai trebuie să intervină și altele. Trebuie să vină și bani pentru acei pacienți în plus care depășesc capacitatea centrului”.
Președintele ANMCS a mai a afirmat că din punct de vedere al relației dintre furnizorii de servicii medicale și achiziția de servicii medicale, ”aici a apărut o viciere prin faptul că, prin sistemul de asigurări, sistemul public primește salarii, ceea ce nu este corect”. Acesta consideră că acel salariu trebuie să vină prin DSP din bugetul de stat, nu prin CNAS. El consideră că ar trebui revizuit modul de salarizare. ”Acest sistem de finanțare a dus la o schimbare de comportament a medicilor”, susține Vasile Cepoi, povestind cum un director de spital i-a mărturisit că după mărirea salariilor unii doctori nu ar mai lucra la fel de mult, nu ar mai lua cazuri dificile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.