Varicela la adulți, riscuri. Pot apărea complicații grave. Boala poate fi prevenită prin vaccin

Monika Baciu |
Data publicării:
varicela - FOTO: Freepick
varicela - FOTO: Freepick

Varicela la adulți poate provoca anumite complicații. Boala poate fi prevenită prin vaccin.

Varicela sau ”vărsatul de vânt” este o boală infecţioasă foarte contagioasă, cauzată de virusul varicelo-zosterian. Virusul se transmite prin contactul direct cu secreţiile respiratorii care provin de la bolnavii cu varicela sau prin contact cu conţinutul leziunilor cutanate veziculoase. Dr. Teodora Moisil - medic  primar boli infecţioase la Spitalul Victor Babeș Timișoara explică cât de contagioasă este boala. 

”Varicela este contagioasă începând cu 2-3 zile înainte de apariţia veziculelor şi durează până ce acestea se transformă în cruste. După contactul infecţios, orice persoană, indiferent de vârstă, poate face boala. Excepţiile sunt reprezentate de aceia care au obţinut imunitate după boală, în urma vaccinării şi bebeluşii născuţi din mame imunizate. Perioada de incubaţie este, în medie, 14 zile”, arată medicul. 

Vezi și: Laptele cu ciocolată, beneficii surprinzătoare. Cum te ajută să slăbești

Varicela - simptome

”Debutul bolii este cu febră, frisoane, oboseala, cefalee. La 1-2 zile distanţă, apar primele elemente eruptive pe piele. Caracteristic este că în această afecţiune pot exista, în acelaşi timp, elemente eruptive în diferite stadii: macule, papule, vezicule şi cruste. Durează între 10 şi 14 zile pentru că toate acestea să devină cruste (să se usuce).

Erupţia este foarte pruriginoasă şi apare atât pe tegumente, cât şi pe mucoase (mucoasa  bucală, genitală), în pielea păroasă a capului, şi se poate generaliza”, arată medicul. 

Varicela, la copii

Varicela este întâlnită frecvent în sezonul de iarnă – primăvară, transmiterea bolii este virală și se face atât prin contact direct cu persoana infectată, îmbrăţişări, cât şi pe cale aerogenă, respectiv strănut, tuse.

Varicela se transmite pe cale aeriană prin particule din tractul respirator sau prin contactul direct sau indirect cu leziunile cutanate. Fiind un virus extrem de contagios, un copil cu varicela transmite boală la 80-90% dintre contracții neimunizați.

”La copiii cu sistem imunitar bun, varicela determina forme clinice uşoare. Există însă o excepţie, foarte rară, când boala are manifestări neurologice de tip cerebelita, dar cu evoluţie favorabilă. Formele severe, cu erupţie abundenţă şi complicaţii, precum pneumonia variceloasa, encefalita poliradiculonevrita, apar mai frecvent la  adolescenţi, adulţi, la persoane cu imunosupresie, la femeile gravide, la nou-născuţi şi necesită spitalizare şi tratament adecvat”, mai arată dr. Teodora Moisil. 

Vezi și: Simona Halep, la spital: Îmi e greu să respir. Ce probleme are jucătoarea de tenis

Varicela, la femeile gravide și adulți

Riscurile apar la femeile care sunt însărcinate. 

”Dacă varicela apare la femeile gravide, cu 5-7 zile înainte sau imediat după naştere, riscul de varicela neonatală este foarte crescut (nou-născuţii pot face forme severe cu risc de deces în proporţie de 30% din cazuri)”, mai explică medicul. 

Simptomele varicelei la adulți seamănă de obicei cu cele la copii, dar pot deveni mai severe. Boala progresează prin simptome care încep la una până la trei săptămâni după expunerea la virus, inclusiv:

- Simptome asemănătoare gripei, cum ar fi febra, oboseala, pierderea poftei de mâncare, dureri de corp și dureri de cap. Aceste simptome încep de obicei cu o zi sau două înainte de apariția unei erupții cutanate.

- Pe față și pe piept apar pete roșii, răspândindu-se în cele din urmă pe întregul corp. Petele roșii se dezvoltă în beșici umplute cu lichid.

- Beșicile devin răni, formează cruste și se vindecă. Deoarece unele dintre beșici formează cruste, nu este neobișnuit să apară mai multe pete roșii, pentru un total de 250 până la 500 de beșici, arată Healthline.

Vezi și: Hidrosadenita, inflamarea glandelor sudoripare, tratament. Simionescu: Arată absolut neplăcut și strică stima de sine a omului

Varicela - complicații

Varicela este în mod normal o boală ușoară, dar inconfortabilă. Cu toate acestea, această afecțiune poate duce la complicații grave, spitalizare și chiar deces. Unele complicatii includ:

- infecții bacteriene ale pielii, țesuturilor moi și/sau oaselor

- sepsis, sau o infecție bacteriană a sângelui

- probleme de sângerare

- deshidratare

- encefalita sau inflamația creierului

- pneumonie

- Sindromul Reye, în special dacă un copil ia aspirină în timp ce este infectat cu varicela

- sindromul șocului toxic, mai arată Healthline.

Vezi și: Cancerul de sân, factori de risc, simptome și tratament. Medic: Imunoterapia și-a găsit deja un loc

Varicela - tratament

”Tratamentul formelor uşoare de varicela este simptomatic şi nu necesită spitalizare. În aceste cazuri se recomandă antitermice, pentru controlul febrei, fără a folosi aspirină, aplicaţii locale pe piele cu alcool mentolat, pentru dezinfecţie şi reducerea pruritului, şi izolare.

Tratamentul antiviral este indicat persoanelor cu risc crescut de a face forma severă (adolescent, adulţi, femei gravide, pacienţi imunodeprimați, nou născuţi). Tratamentul cu antibiotice este recomandat numai în suprainfecţia cutanată”, mai explică medicul infecționist.

Varicela - prevenție

Varicela poate fi prevenită prin vaccinare. 

”Varicela conferă imunitate pentru toată viaţa. Vaccinarea antivariceloasă este cea mai eficientă măsură de prevenire a bolii. Persoanele care nu au putut primi vaccin varicelos pot beneficia imediat după contactul infecţios de imunoprofilaxie specifică”, mai explică medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel