El a vaccinat mai multe persoane, printre care și verișoara lui. Localnicii au fost entuziasmați și mândri să îl revadă pe coordonatorul campaniei de vaccinare.
„Președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță a vaccinat astăzi în comuna Izvoru din judetul Argeș, locul său natal. Bucuroși să îl revadă, localnicii au venit la vaccinare, iar după doar câteva ore, peste 35 de persoane au beneficiat de actul medical. Prima persoana vaccinată de medicul militar a fost un baiat de 16 ani, emoționat, dar dornic și încrezător că gestul său contribuie la binele familiei și al întregii comunități. Un moment emoționant a fost și revederea cu verișoara de gradul I care s-a numărat printre cei care au venit să se vaccineze”, au anunțat reprezentanții campaniei de vaccinare pe pagina ROVaccinare.
Centrul a fost deschis duminică de la ora 10.00, iar medicul i-a vaccinat pe toți doritorii, fără să fie nevoie de programare. Printre persoanele vaccinate de Gheorghiță sunt verișoara sa și un adolescent de 16 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.