Protecția împotriva COVID-19 începe la aproximativ o săptămână după administrarea celei de-a doua doze, fiind cunoscut faptul că pentru imunizare este nevoie de administrarea a două doze în rapel. „Protecția este asigurată la circa 7 zile de la cea de-a doua doză de rapel. Și imunitatea va fi foarte probabil pentru o durată mai mare decât cea de după boala naturală. Din acest punct de vedere se știe chiar și în cazul imunității după boala naturală sunt rare cazurile de reinfecție. Cred că în acest caz vom avea siguranța unui răspuns imun protector care să ne asigure o protejare a sănătății populației pe o perioadă care va fi definită în perioada de monitorizare ulterioară”, a explicat președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță, în cadrul unei conferințe de presă.
Protecția împotriva noului coronavirus ar putea fi mai îndelungată decât la persoanele care au trecut prin boală, mai spune Valeriu Gheorghiță. „În momentul acesta se estimează, pe baza datelor anterioare, că imunitatea post-vaccinală va fi de durată mai mare decât după boala naturală. În boala naturală, pentru că avem pe de o parte un stimul antigenic, o stimulare a răspunsului imun mult mai pregnantă decât în cazul bolii naturale, practic, în boala naturală, fiecare persoană este expusă la o cantitate diferită de virus, dar prin vaccinare, fiecare primește o doză prestabilită de proteină, sau de vaccin care va produce o cantitate suficientă de proteină care stă la baza activării răspunsului imun. Deci, din acest punct de vedere, considerăm că răspunsul imun, foarte probabil, va fi de durată mai mare decât cel dobândit după boala naturală”, mai spune el.
Aceste date sunt în curs de evaluare, iar durata de monitorizare în aceste studii clinice ale fiecărei persoane care a fost înrolată este de până la 24 de luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.