ONU a avertizat joi asupra riscului unei ''catastrofe absolute'' dacă nu se recuperează întârzierea periculoasă a vaccinării copiilor din cauza pandemiei de COVID-19 şi dacă restricţiile sanitare sunt ridicate prea repede. ''În 2021, avem potenţialul să se producă o catastrofă absolută'', a avertizat, la Geneva, dr. Kate O'Brien, directoare a departamentului pentru vaccinare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Pandemia a determinat ca resursele şi personalul să fie redirecţionate spre lupta împotriva Covid, iar multe servicii medicale au fost închise sau a fost redus programul. Oamenii au fost, de asemenea, reticenţi să se mai deplaseze de teama de a nu se infecta, chiar şi atunci când măsurile de izolare nu le interziceau acest lucru. Copiii neprotejaţi şi o ridicare prea rapidă a restricţiilor sanitare împotriva Covid - care, de asemenea, au protejat parţial de anumite boli la copii - îşi arată deja efectele, un exemplu fiind apariţia unor focare de rujeolă în Pakistan, a subliniat oficialul OMS.
Aceşti doi factori combinaţi sunt ''catastrofa absolută împotriva căreia tragem acum un semnal de alarmă pentru că trebuie să acţionăm imediat pentru a-i proteja pe aceşti copii'', a insistat ea, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.