Autoritățile anunță că miercuri, 23 decembrie, a fost aprobat ordinul comun pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19. Conform acestui document, centrele sunt înființate prin ordin al ministrului Sănătății, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București.
Acestea vor fi organizate în: centre de vaccinare fixe; centre de vaccinare mobile: caravane sau alte formațiuni mobile, care aparțin Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență si/sau Ministerului Apărării Naționale, respectiv structurilor subordonate acestora; echipe mobile de vaccinare, pentru vaccinarea în locații specifice; centre de vaccinare de tip drive-through pentru marile orașe, destinate populației generale; la nivelul cabinetului de medicină de familie, după caz, în funcție de evoluția epidemiologică și tipul vaccinurilor disponibile.
”Vaccinarea se va realiza de către personal medical, cu aviz de liberă practică valabil. Fiecare centru de vaccinare va avea un medic coordonator și va fi organizat cu respectarea circuitului unidirecțional (flux unidirecțional, fără intersectare). Toate centrele de vaccinare (fixe sau mobile) vor fi deservite de echipe medicale alcătuite din medic și personal medical auxiliar. Vaccinarea se va realiza pe baza de programare pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor vaccinării, pentru a menține un climat favorabil necesar triajului medical, vaccinării propriu-zise si perioadei de monitorizare post-vaccinare și pentru a reduce la minimum posibil riscul de pierdere a dozelor de vaccin. Persoanele se vor putea programa on-line, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcției de asistență socială din cadrul consiliilor locale, după caz”, se arată într-un comunicat.
Centrele de stocare și distribuire a vaccinului împotriva COVID-19 desemnate oficial sunt:
• Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” București;
• Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași;
• Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca;
• Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța;
• Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja” Craiova;
• Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria" Brașov;
• Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.