Într-o postare recentă pe rețelele sociale, medicul cardiolog Vasi Rădulescu face câteva precizări privind infecția COVID și nevoia de educație pentru sănătate:
”1. De ce ai vrea să faci imunitate naturală când ai la dispoziție un produs sigur, testat, ieftin (chiar gratis pentru tine, că-l plătește statul) care îți asigură el o apărare foarte bună? Știu o mulțime de oameni care au trecut prin boală și încă nu și-au revenit, la luni distanță. De ce ai vrea să-ți bați joc de corpul tău cu o boală care-ți face praf plămânii, vasele de sânge, inima, creierul? De ce ai alege asta și nu vaccinul?
2. Îi văd pe caraghioșii care se bat cu pumnul în piept că au blocat certificatul verde. Acel certificat pune ordine în haosul actual și face oamenii să se vaccineze, adică ce trebuia să se întâmple rațional din prima jumătate a anului, numai că la noi nu merge rațional, știm asta. Vaccinarea ar trebui să fie scop comun și orice factor de decizie politic să se cristalizeze pentru țelul acesta.
3. Faptul că un număr uriaș de oameni încă au întrebări despre vaccinuri ne arată situația jalnică în care suntem cu educația. Dacă vrem să scăpăm de conspiraționiști e nevoie de rezolvăm rapid educația, bașca să punem multă educație sanitară la copii, adolescenți, adulți, peste tot. Setea unora de informație, mai ales că vorbim despre propriu corp, ar trebui să vină tot dintr-un fundament educațional solid”, notează medicul pe Facebook.
Joi, 28 octombrie, autoritățile au anunțat înregistrate 13.197 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 194 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.337 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 46.430 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 27.10.2021 (10:00) – 28.10.2021 (10:00) au fost raportate, de către INSP, 415 decese (228bărbați și 187femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța,Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.