Anul trecut, în vacanța de vară, în lunile iunie-august, peste 100.000 de bilete de avion către destinații de vacanță din afara țării au fost vândute doar prin Vola.ro. Experții spun că de la an la an, numărul românilor care aleg destinații de vacanță din străinătate e tot mai mare.
Când e să plecăm în vacanță, ne documentăm de obcei, cu toții, cam ce am putea să vizităm în zonă, dar câți dintre noi se interesează despre bolile infecțioase sau tropicale pe care le putem contacta de acolo?
Pericole nebănuite
Ați putea spune, spre exemplu, dacă ați ales o vacanță în Grecia, că e aproape și că nu poate fi nimic periculos în această țară, nu?! Ei bine, conform datelor OMS, în 2012 – 2013 în Grecia au fost mai multe focare de malarie! În Madeira, în același interval, a fost focar de febră Dengue.
Conform celui mai recent raport publicat de Centrul European pentru Prevenție și Controlul Bolilor, realizat pe perioada 28 aprilie – 4 mai 2019, autoritățile din Ungaria au raportat două focare de Antrax, în două localități apropiate; în Franța a fost raportat un focat de infecție cu Shiga-toxigenic Escherichia coli (STEC) O26; toate țările europene au raportat că au încă și acum cazuri de gripă. Și asta doar pe teritoriul Europei.
Dacă ne uităm la alte destinații, mai exotice, în același raport se arată că: în Thailanda sunt raportate cazuri de rabie; în țările din Orientul Mijlociu avem coronavirusul sindromului respirator, iar în mai multe țări din Africa, Asia și cele două Americi sunt raportate cazuri de holeră.
Dar de unele dintre aceste boli vă puteți proteja înainte de a pleca în vacanță, ca să nu vă puneți viața în pericol și nici pe a celor dragi.
Ce puteți face:
Dacă sunteți printre cei care planifică o vacanță de vară în străinătate, este o idee bună să vizitați un medic specialist în boli infecțioase și tropicale.
„Asta dacă vreți să fiți sigur că rămâneți sănătos și înainte, în timpul și după vacanța de vară", spune dr. Dorothy Contiguglia-Akcan, specialist în medicină de călătorie de la Clinica Universității Internaționale Florida (FIU Health).
Iată câteva lucruri esențiale pe care trebuie să le știți/faceți dacă alegeți să călătoriți în afara țării în această vară:
Rujeolă: Din cauza scăderii ratei de vaccinare peste tot în lume, în ultimii ani au existat focare de rujeolă, ba în unele țări (printre care și România) e epidemie în toată regula. Această infecție virală poate fi mortală, dar vestea bună e că poate fi prevenită. Prin vaccinul ROR, care trebuie făcut cu ceva timp înainte de călătorie, așa că mergeți la un medic specialist.
Hepatită: Hepatita A, care se întocare face probleme până și în Statele Unite unde se credea că e aproape eradicată, poate fi contractată din străinătate, în special atunci când vizitați zone în care există o igienă precară. Există un vaccin contra hepatitei A, care ar trebuie administrat înainte de a pleca în călătorie. La fel, există și vaccin contra hepatitei B!
Malarie: Organizațiile Mondiale pentru Sănătate enumeră 91 de țări și teritorii cu risc de transmitere a malariei. Nu există un vaccin pentru malarie, dar există și medicamente preventive care pot fi prescrise călătorilor.
Diaree infecțioasă: Această infecție este obișnuită și, din păcate, uneori poate fi periculoasă. Antibioticele pot fi prescrise înainte de călătorie, în caz de infecție severă.
Alte boli periculoase (gen febra galbenă, holera, poliomielita, etc.): Medicii specialiști în boli infecțioase și tropicale pot să vă consilieze pentru prevenea și tratarea bolilor făcute în călătorii.
Unde găsiți informații
Vorbim la modul general pentru că sunt și oameni care călătoresc în interes de serviciu, nu doar în vacanță. Și ei sunt în egală măsură în pericol. Există, de asemenea, în țara noastră Societatea Română de Medicină de Voiaj, pe site-ul căreia găsiți informații despre boli care circulă pe fiecare continent în parte.
De asemenea, pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății sunt mai multe secțiuni de unde puteți afla în ce zone sunt probleme cu boli infecțioase și ce puteți face ca să vă protejați. Există chiar o listă, pe țări, cu bolile care circulă în fiecare regiune și dacă e recomandat să faceți vaccinuri sau nu în caz că mergeți acolo.
Asta ca să nu mai vorbim de faptul că în acest moment sunt 30 de boli care pot fi prevenite prin vaccinare.
„În funcție de starea generală de sănătate, de destinație și de activități de călătorie planificate, pot exista riscuri pentru sănătatea ta care pot fi ușor evitate", subliniază dr. Contiguglia-Akcan, care este certificat de Societatea Internațională de Medicină de Voiaj.
„Putem evalua riscurile particulare și putem oferi recomandări preventive, medicamente și vaccinuri. Putem, de asemenea, să gestionăm bolile legate de călătorie sau rănile, la întoarcere", explică specialistul american scopul acestei specializări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.