Potrivi Ministerului Afacerilor Externe, OMS a prelungit extinderea a stării de Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională (USPII), după evaluarea recentă privind pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic şi/ sau derivat din vaccin.
„În urma evaluării de risc, care ţine cont de zona de călătorie, durata şederii, activităţile desfăşurate şi antecedentele vaccinale, s-a actualizat lista cu ţările pentru care se solicită vaccinarea antipoliomielită, astfel: Republica Islamică Afganistan, Republica Islamică Pakistan, Malaysia, Republica Filipine şi Republica Yemen. Pentru cetăţenii care nu au fost vaccinaţi anti polio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia”, arată un comunicat al MAE.
Vaccinarea va fi notată pe certificatul internaţional de vaccinări, potrivit Regulamentului Sanitar Internaţional 2005 şi va însoţi documentele de călătorie.
”Este posibil ca persoanele care intenţionează planificarea unei călătorii să nu aibă dreptul să părăsească teritoriul acestor ţări, indiferent de punctul de trecere a frontierei (rutier, naval, aerian), fără documentele
prin care se atestă vaccinarea antipolio. Pentru evitarea acestor situaţii, cetăţenilor din ţările respective, care călătoresc spre România, li se va solicita carnetul internaţional de vaccinări, în care este înregistrată efectuarea vaccinării”, a mai transmis MAE.
Vaccinarea se recomandă acelor persoane care călătoresc spre şi dinspre: Republica Angola, Republica Benin, Burkina Faso, Republica Camerun, Republica Central Africană, Republica Ciad, Coasta de Fildeş, Republica Guineea, Republica Democratică Congo, Uniunea Comorelor, Republica Arabă Egipt, Republica Federală Democratică a Etiopiei, Republica Ghana, Republica Islamică Iran, Republica Liberia, Republica Filipine, Republica Mali, Malaysia, Republica Niger, Republica Federală
Nigeria, Republica Federală Somalia, Republica Sudan, Republica Sudanul de Sud, Republica Togoleză, Republica Arabă Egipt, Republica Tadjikistan şi Republica Sierra Leone.
Specialiştii din cadrul structurilor de sănătate publică din domeniul de implementare al Regulamentului Sanitar Internaţional – 2005 reiterează faptul că răspândirea polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) la nivel internaţional se constituie în continuare drept un risc, iar OMS actualizează periodic „Lista ţărilor pentru care se cere vaccinarea anti polio”,după primirea rapoartelor din ţările respective.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.