UNICEF, focar letal de holeră în Sudan. 1,6 milioane de doze de vaccin livrate

Adisa Codruț |
Data publicării:

Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a livrat 1,6 milioane de doze de vaccin oral în Sudan, unde există un focar letal de holeră.

UNICEF, holeră. ”Vaccinurile au ajuns în ţară într-un moment critic, în contextul în care continuă să fie înregistrate cazuri de holeră”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric. UNICEF a închiriat avionul care a livrat luni dozele de vaccin, a precizat Dujarric. Ministerul Federal al Sănătăţii din Sudan a raportat opt decese în statul Nilul Albastru şi în statul vecin, Sennar, de la izbucnirea focarului, cu o lună în urmă, a spus el.

Vaccinurile, finanţate de Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI), vor fi utilizare în cadrul campaniei de vaccinare, începând de la data de 12 octombrie, prima în ultimii trei ani, a anunţat UNICEF într-un comunicat emis din capitala Khartoum, potrivit Agerpres. Achiziţia în timp util şi livrarea de urgenţă a vaccinurilor este o prioritate esenţială pentru UNICEF pentru a preveni răspândirea holerei în Sudan.

184 de cazuri de holeră au fost raportate în această ţară luna trecută, dintre care 128 în statul Nilul Albastru şi 56 în statul vecin, Sennar, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-un comunicat recent. Potrivit OMS, 36 de tone de medicamente şi de echipamente pentru tratarea holerei au ajuns la Khartoum, de unde sunt transportate în zonele afectate. Potrivit unei avertizări date publicităţii de OMS la data 11 septembrie, cazurile de holeră şi diaree acută s-ar putea răspândi din cauza calităţii deficitare a apei, agravată de inundaţiile recente. Holera este o infecţie intestinală extrem de contagioasă cauzată de ingestia de apă sau alimente contaminate, care se manifestă prin diaree violentă şi deshidratare severă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel