Există două tipuri de virus herpes simplex (HSV) - HSV1, cunoscut drept herpes oral, ce provoacă ulceraţii şi răni în jurul gurii şi pe faţă; şi HSV2, în general responsabil de cazurile de herpes genital. Ruth Itzhaki, profesoară la Universitatea din Manchester, care şi-a petrecut peste 25 de ani studiind o posibilă asociere între virusul herpetic şi boala Alzheimer, a analizat cazul statului Taiwan, una dintre puţinele ţări care colectează date de la populaţie necesare pentru testarea acestei teorii.
99,9% dintre locuitorii din Taiwan sunt cuprinşi într-o bază de date pentru cercetare în cadrul sistemului naţional de asigurări de sănătate, care este ''minată'' intens pentru colectarea de informaţii cu privire la infecţiile microbiene şi afecţiuni. În 2017-2018 au fost publicate trei studii care au descris datele din Taiwan asupra dezvoltării demenţei senile - a cărei cauză principală este boala Alzheimer - şi tratamentul pacienţilor cu semne evidente de infecţii cu HSV or virus varicelo-zosterian (VZV).
''Rezultatele uimitoare conţin dovezi conform cărora riscul de demenţă senilă este mult mai mare la cei care sunt infectaţi cu HSV, iar tratamentul contra virusului herpetic provoacă o scădere a numărului celor afectaţi în mod sever de HSV1 care provoacă mai târziu demenţă'', a explicat Itzhaki, citată vineri de Press Association. ''HSV1 poate sta la baza a 50% sau mai mult dintre cazurile de Alzheimer'', a adăugat cercetătoarea care a adăugat că ''rezultatele acestor studii realizate în Taiwan se aplică doar în cazurile de infecţii severe cu HSV1 (sau VZV), care sunt rare''.
''În mod ideal, am studia ratele cazurilor de demenţă în rândul persoanelor care au suferit infecţii uşoare HSV1, inclusiv herpes labialis sau herpes genital în formă uşoară, însă acestea sunt de departe mai puţin documentate'', a subliniat autoarea studiului publicat în jurnalul ştiinţific Frontiers in Ageing Neuroscience.
Profesor Itzhaki a demonstrat anterior că leziunile ulceroase sunt mai frecvente la purtătorii de APOE-4, o mutaţie genetică ce creşte riscul de apariţie a bolii Alzheimer. ''Teoria noastră susţine că la purtătorii APOE-4 reactivarea este mult mai frecventă sau mai dăunătoare în cazul celulelor neuronale infectate cu HSV1, care se deteriorează progresiv, proces ce culminează cu apariţia Alzheimer'', a adăugat Ruth Itzhaki. În opinia dr. James Pickett, director ştiinţific în cadrul Alzheimer's Society, cercetarea subliniază studii actuale conform cărora persoanele infectate cu virusul herpetic ar fi mai expuse riscului de apariţie a demenţei, însă nu demonstrează o relaţie cauză - efect între herpes şi demenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.