Un medicament pentru diabet ar putea fi folosit în viitor la prevenirea avortului spontan recurent

Medicamente
Medicamente


Un medicament pentru diabet ar putea fi folosit în tratamentul aplicat pentru prevenirea avortului spontan, sugerează un studiu recent, citat joi de Press Association.

 

Tratamentul acţionează prin creşterea cantităţii de celule stem în mucoasa uterină, îmbunătăţind condiţiile pentru susţinerea sarcinii, notează Agerpres. 

În urma studiilor realizate anterior la Universitatea Warwick din Marea Britanie, cercetătorii au dezvăluit că prezenţa insuficientă a celulelor stem din mucoasa uterină face ca mii de femei să sufere avorturi spontane recurente. Acestea sunt definite ca pierderea a două sau mai multe sarcini consecutive, fiecare avort reducând probabilitatea unei sarcini în termen.

Echipa de oameni de ştiinţă a demonstrat, de asemenea, că celulele stem protejează celulele specializate, numite celule deciduale, de stres excesiv şi inflamaţii. Aceste celule înconjoară embrionul, iar stresul excesiv poate provoca daune mucoasei uterine în timpul sarcinii.

Potrivit studiului publicat în jurnalul ştiinţific EBioMedicine, o nouă clasă de medicamente pentru diabet, numite gliptine, vizează o enzimă implicată în recrutarea celulelor stem circulante către uter.

Cercetătorii au analizat dacă inhibarea acestei enzime, numită DPP4, prin folosirea unei anumite substanţe medicamentoase - sitagliptină - ar îmbunătăţi condiţiile în uter pentru susţinerea sarcinii.

Într-un studiu clinic pilot, 38 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 42 de ani, care au suferit un număr mare de avorturi spontane recurente - cinci, în medie - au primit fie sitagliptină, fie un placebo, timp de trei cicluri menstruale.

La începutul tratamentului şi ulterior au fost prelevate eşantioane din uter pentru a se determina numărul de celule stem prezente.

S-a observat o creştere medie a numărului de celule stem de 68 de procente la femeile cărora li s-a administrat un curs complet cu sitagliptină, se arată în studiu. În cazul grupului care a luat o substanţă placebo, nu a fost consemnată nicio creştere semnificativă.

De asemenea, s-a observat o reducere cu 50 de procente a numărului de celule ''stresate'' prezente în mucoasa uterină.

Potrivit cercetătorilor, au fost consemnate efecte secundare minime în cazul participantelor la studiu, notează Press Association.

Echipa de oameni de ştiinţă speră ca acest tratament să intre în faza de studiu clinic. Dacă se va dovedi un succes, acesta ar putea fi primul tratament care vizează în mod specific mucoasa uterină pentru prevenirea avortului spontan.

''În prezent, există foarte puţine tratamente eficiente pentru avort, iar acesta este primul care are ca scop normalizarea uterului înainte de sarcină'', a declarat profesorul Jan Brosens de la Facultatea de Medicină a Universităţii Warwick şi consultant în medicină reproductivă la Spitalul Universitar Coventry şi Warwickshire NHS Trust, adăugând că deşi ''avorturile pot fi cauzate de erori genetice în embrion, o mucoasă uterină anormală'' poate duce la pierderea sarcinilor normale. ''Sperăm că acest nou tratament va preveni astfel de pierderi şi va reduce atât povara fizică, cât şi pe cea psihologică a avortului recurent'', a precizat Brosens.

Studiul a avut loc la Tommy's National Centre for Miscarriage Research, care l-a şi finanţat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel