Un medicament folosit în chimioterapie, mai puțin eficient la femeile supraponderale și obeze

Cancerul
Cancerul

Pacienții cu cancer de sân care sunt supraponderali sau obezi ar putea acea mai puține beneficiii din tratamentul cu docetaxel, un medicament comun pentru chimioterapie, sugerează un nou studiu. 

Un nou studiu, publicat în Journal of Clinical Oncology, a ajuns la această concluzie în urma unei analize retrospective a datelor dintr-un studiu clinic larg. 

În majoritatea țărilor europene, peste 50% dintre femei sunt supraponderale sau obeze (cu un indice de masă corporală (IMC) peste 25 kg / m2, definit de OMS). Deși nu se cunoaște pe scară largă, femeile obeze par a avea au un risc mai mare de a dezvolta cancer la sân, iar pacienții obezi, cu cancer de sân, au un risc mai mare de a recidiva. Mai mult, deși mulți pacienți cu cancer sunt supraponderali sau obezi, eficacitatea medicamentelor anticanceroase în funcție de IMC nu este cunoscută în general.


Analiza a 2.800 de pacienți

Pentru studiu, o echipă condusă de cercetători de la KU Leuven și Institutul Jules Bordet (Belgia), Universitatea din Milano și Institutul Național al Cancerului (Italia) au analizat datele dintr-un studiu clinic cu peste 2800 de pacienți cu cancer de sân. Datele paciențolor au fost colectate pe parcursul a peste zece ani. Pacienții  au fost tratați cu o combinație de medicamente chimioterapeutice cu sau fără docetaxel, unul dintre cele mai utilizate medicamente pentru chimioterapie din lume.

Cercetătorii au analizat apoi, câți pacienți au recidivat și câți au murit. Analiza lor statistică a datelor arată că pacienții supraponderali și obezi, care au primit docetaxel ca parte a tratamentului, au avut rezultate mai slabe decât pacienții mai slabi (IMC între 18,5 și 25 kg / m2). Această diferență nu a fost observată la pacienții care au primit regimul de chimioterapie care nu includea docetaxel. "Docetaxel este un medicament lipofil, sugerând că grăsimea prezentă în organism ar putea absorbi o parte din medicament înainte de a putea ajunge la tumoare", explică cercetătorii în studiu. 

 

 

Studiul integral, aici. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel