Un cunoscut acid omega-3 este „otravă” pentru tumori

Omega-3
Omega-3

Cercetătorii de la Universitatea din Leuven (UCLouvain), din Belgia, au descoprit că tumorile 3D se dezintegrează în câteva zile datorită acțiunii unui cunoscut omega-3, DHA, prezent în principal în carnea de pește.

Echipa de cercetători a descoperit că celulele tumorale înfometate, după ce primesc acizi grași, „devorează” DHA, dar pentru că sunt incapabile să îl stocheze corect, ele (n.r. - celulele tumorale) mor. 

Așa-numiții acizi grași buni sunt esențiali pentru sănătate și sunt foarte căutați de cei care încearcă să mănânce cât mai curat. Dintre acizii grași omega-3, DHA sau acidul docosahexaenoic este esențial pentru creier sau vedere. 

Pe lângă aceste virtuți, DHA este, de asemenea, asociat cu o reducere a incidenței cancerului. Funcționarea sa face obiectul unei descoperiri importante de către o echipă multidisciplinară de cercetători de la Universitatea din Leuven, care tocmai a elucidat mecanismul biochimic care permite DHA și altor acizi grași înrudiți să încetinească dezvoltarea tumorilor. 

În 2016, echipa UCLouvain a lui Olivier Feron, specializată în oncologie, a descoperit că celulele dintr-un microambient acid (acidoză) din cadrul tumorilor înlocuiesc lipidele cu glucoză. În colaborare cu Cyril Corbet, de la UCLouvain, profesorul Feron a demonstrat, în 2020, că aceleași celule sunt cele mai agresive, capabile să emigreze din tumoră și să se multiplice, pentru a genera metastaze. 

La rândul său, Yvan Larondelle, profesor la Facultatea de Bioinginerie din UCLouvain, i-a propus profesorului Feron să-și aducă aportul într-un proiect de cercetare, condus de doctorandul Emeline Dierge, pentru a evalua comportamentul tumorilor în prezența diferiților acizi grași.

Ce s-a descoperit 

 

Datorită sprijinului Fundației Leuven, a Fundației Belgiene pentru Cancer și a canalului de televiziune Télévie, echipa a identificat rapid că aceste celule tumorale acidotice au răspuns într-un mod diametral opus datorită acidului gras pe care l-au absorbit.

În câteva săptămâni, rezultatele au fost la fel de impresionante pe cât de surprinzătoare, spun ei. 

„Am descoperit că anumiți acizi grași au stimulat celulele tumorale, în timp ce alții le-au ucis” , au explicat cercetătorii, dezvăluind că DHA le otrăvește literalmente.

Citește și Mai mult decât un număr: diferența dintre Omega-3, -6 și -9

DHA acționează asupra celulelor tumorale printr-un fenomen numit feroptoză, un tip de moarte celulară legată de peroxidarea anumitor acizi grași. Cu cât este mai mare cantitatea de acizi grași nesaturați din celulă, cu atât este mai mare riscul oxidării lor.

În mod normal, celulele tumorale stochează acești acizi grași în picături de lipide, ferindu-i de oxidare. Dar, în prezența unei cantități mari de DHA, celula tumorală este acapartă și nu mai poate stoca DHA, care este oxidat și provoacă moartea celulelor.

Acest studiu (vezi link AICI) UCLouvain demonstrează valoarea DHA în combaterea cancerului. Cercetătorii UCLouvain afirmă că, pentru un adult, se recomandă consumul a cel puțin 250 mg de DHA pe zi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel