Un bărbat a ajuns la spital cu o alcoolemie de 969 mg/dl. A fost trimis la Socola

Urgente - FOTO: Freepik @wavebreakmedia
Urgente - FOTO: Freepik @wavebreakmedia

Un bărbat a fost adus la UPU cu o alcoolemie de 969 mg/dl.

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost adus la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul "Sf Spiridon" Iaşi cu o alcoolemie de 969 mg/dl.

Coordonatorul UPU, prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, a declarat presei că după ce a fost adus în comă etanolică, bărbatul a fost intubat ventilat mecanic tratat în UPU. După revenirea stării de conştienţă după ore de tratament şi monitorizare trimis la Spitalul Socola.

"De la începutul anului am constatat o creştere a numărului de pacienţi care ajung cu etilism acut, comă etanolică sau sevraj etanolic. Constatăm că această patologie este mult mai frecventă decât anul anterior. Cel mai grav a fost al unui tânăr care a fost adus din stradă, comatos, cu dificultăţi în respiraţie.

A fost preluat în UPU. Pentru diagnosticul diferenţial al comei am cerut dozare de etanol. În laborator rezultatul a fost de 969 mg/dl.

Pacientul a mai fost internat şi în garda anterioară. A plecat la cerere, după ce a fost tratat pentru etilism acut în formă uşoară şi a refuzat biletul de trimitere către consultul psihiatric", a explicat dr Diana Cimpoeşu, potrivit Agerpres.

Medicul a explicat că după ce a fost readus la spital în comă alcoolică şi i s-a administrat tratamentul necesar, după stabilizare bărbatul a fost trimis pentru un control la Institutul de Psihiatrie Socola.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2025 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel