Ce trebuie să știi dacă faci COVID-19 vara aceasta
Ce trebuie să știi dacă faci COVID-19 în această vară.
O tragedie s-a petrecut într-un spital din Ucraina: o lumânare aprinsă la căpătâiul unui pacient COVID decedat a dus la un incendiu în secția COVID.
Un incendiu pornit de la o lumânare a devastat o unitate de terapie intensivă pentru bolnavi cu COVID-19 într-un oraş din vestul Ucrainei, provocând cel puţin trei morţi şi patru răniţi, au anunţat miercuri serviciile de salvare.
Potrivit serviciilor de salvare, un angajat al spitalului din Cosău (Kosiv) a aprins o lumânare, marţi seara, pentru un pacient decedat recent. A fost suficient pentru a determina aprinderea imediată echipamentelor medicale din încăperea în care funcţionau cinci concentratoare de oxigen.
"Ignorarea legilor elementare ale fizicii şi a regulilor de securitate a dus la pierderi ireparabile", au deplâns într-un comunicat serviciile de salvare. Trei oameni, între care doi pacienţi, au murit în incendiul declanşat la parterul clădirii. Nu s-a precizat cine este al treilea decedat şi nici ce s-a întâmplat cu angajatul care a aprins lumânarea. În Ucraina, la fel ca în întreaga fostă Uniune Sovietică, sunt frecvente incendiile şi alte accidente în spitale sau cămine, din cauza infrastructurii învechite ori a neglijenţelor, arată Agerpres.
Ce trebuie să știi dacă faci COVID-19 în această vară.
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Ce trebuie să știm despre varianta EG.5 a COVID-19. Ce este, care sunt simptomele și ce o diferențiază de restul variantelor COVID-19.
Ce s-a constatat în cazul celor trei medicamente pentru COVID-19: remdesivir, molnupiravir și nirmatrelvir / ritonavir.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.