UMF Carol Davila: Proiect dedicat copiilor cu nevoi speciale de îngrijire a sănătăţii oro-dentare

Adisa Codruț |
Data publicării:

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, prin Facultatea de Medicină Dentară, face parte dintr-un consorţiu internaţional care a dezvoltat proiectul OSCAR (Oral Special Care Academic Resource) pentru copiii cu nevoi speciale de îngrijire a sănătăţii oro-dentare.

Proiectul, iniţiat şi coordonat de către Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică din România, reuneşte parteneri din Franţa (Hopitaux Universitaires de Strasbourg), Italia (Ospedale Pediatrico Bambino Gesu), Turcia (Universitatea Marmara din Istanbul) şi România (Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Fundaţia Special Olympics) şi are drept scop principal înfiinţarea unei platforme digitale (oscarpd.eu), care va cuprinde informaţii utile şi cu aplicabilitate practică despre tratamentul stomatologic al copiilor cu nevoi speciale de îngrijire a sănătăţii oro-dentare.

Potrivit unui comunicat de presă al UMF "Carol Davila", platformă digitală va fi disponibilă tuturor centrelor academice interesate să organizeze programe postuniversitare în domeniu.

"Am reuşit, până la declanşarea pandemiei, să desfăşurăm câteva evenimente, în România, Turcia şi Italia, cu un total de cca 160 de medici prezenţi. Din cauza împrejurărilor, acum ne reorganizăm şi ne orientăm mai mult spre zona on-line, deşi este evident că în medicina dentară contactul nemijlocit cu pacientul este esenţial", a declarat prof. dr. Andreea Didilescu, decanul Facultăţii de Medicină Dentară a UMF "Carol Davila" şi coordonator din partea universităţii al proiectului OSCAR.

Potrivit realizatorilor programului, OSCAR îşi va demonstra în viitor eficienţa, deoarece platforma digitală pe care o oferă în mod gratuit spre utilizare tuturor celor interesaţi (practicieni stomatologi, dar şi părinţi ai copiilor cu nevoi speciale) va rămâne deschisă nu doar pe perioada derulării proiectului.

"Bolile generale la care ne referim pot fi extrem de variate, cu sau fără componentă de dizabilitate intelectuală - adică nevoi speciale de tratament pot avea deopotrivă şi copiii cu diabet, şi cei cu boală cardiacă congenitală, dar şi cei cu epilepsie, autism, paralizie cerebrală sau sindroame mai mult sau mai puţin cunoscute - sindromul Down fiind un exemplu mai frecvent", a subliniat Andreea Didilescu, citată în comunicatul de presă.

Valoarea totală a proiectului este de 191.560 euro, iar finanţarea este obţinută prin Programul UE Erasmus+, KA2 - Cooperation for innovation and the exchange of good practices - KA202 - Strategic Partnerships for vocational education and training", se mai arată în comunicat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel