Tutunul și bolile pulmonare, campanie națională împotriva fumatului

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Fumatul dăunează sănătății
Fumatul dăunează sănătății

Ziua de 31 mai este Ziua Mondială fără Tutun. În acest an, campania este orientată spre riscurile apariției și agravării bolilor pulmonare.

Organizația Mondială a Sănătăți (OMS) celebrează în fiecare an, pe 31 mai, Ziua Mondială fără Tutun, o ocazie de a reaminti tuturor cetățenilor efectele nocive ale consumului de tutun și ale fumatului pasiv, pentru a descuraja utilizarea tutunului sub orice formă.

În 2019, campania se îndreaptă către riscurile apariției și agravării bolilor pulmonare atât la adult cât și la copii, cauzate de consumul de tutun și de expunerea pasivă la fumul de tutun.

Astfel, tema aleasă pentru acest an, Tutunul și bolile pulmonare, focalizează  atenția pe impactul negativ pe care îl are fumatul asupra sănătății plămânilor.

Ministerul Sănătății, prin Subprogramul de Prevenire şi Combatere a Consumului de tutun, are obiectiv general scăderea consumului de tutun prin descurajarea debutului fumatului şi încurajarea  renunţării la fumat. În acest sens, Ministerul Sănătății asigură  servicii necesare terapiei de susţinere a renunţării la fumat (consiliere, tratament  medicamentos, terapie comportamentală) oferite de către medici şi psihologi cu pregătire profesională specifică.

“România prin politicile de sănătate implementate se aliniază la Directiva Europeană 2014/40/UE, privind comercializarea tutunului și produselor din tutun. Consumul de tutun creează efecte importante asupra sănătății populației, de aceea Ministerul Sănătății susține toate  activitățile care pot să ofere populației informații și soluții pentru a lua cea mai bună decizie în privința sănătății lor. O reală problemă o constitue fumatul în rândul adolescenților pentru care ne propunem măsuri suplimentare de suport.” a declarat Sorina Pintea, Ministrul Sănătății.

Totodată, prin Programul naţional de educaţie pentru sănătate coordonat de Institutul Național de Sănătate Publică şi implementat de direcţiile judeţene de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii  susţine activitățile de informare referitoare la efectele consumului de tutun asupra copiilor și adulților.

Monitorizarea consumului de tutun în rândul copiilor, adolescenților şi adulţilor este de asemenea încurajată şi sprijinită de minister, Institutul Național de Sănătate Publică fiind responsabil de coordonarea studiilor de evaluare bazate pe metodologiile recomandate de OMS.

Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” prin Centrul de consiliere pentru renunţarea la fumat asigură servicii de consiliere privind renunțarea la fumat, în cadrul Subprogramului de Prevenire și Combatere a Consumului de Tutun.

De două ori mai multe persoane încearcă să se lase de fumat

Numărul persoanelor care s-au adresat Institutului Marius Nasta pentru a primi ajutor în vederea renunţării la fumat, a crescut constant în ultimii 4 ani, de la 482 persoane în 2015, la 814 persoane în 2018. Numărul celor care au primit tratament medicamentos pentru dependenţa nicotinică a crescut, de la 365 în 2015, la 581 în 2018.

Tot în cadrul subprogramului național sunt asigurate şi serviciile Tel-Verde STOP FUMAT. Din păcate, acestea au înregistrat o scădere a adresabilității, de la 13.977 apeluri în 2017 la 10.638 apeluri în 2018. Creșterea adresabilității în anul 2017, este probabil explicată prin incripționarea numărul Tel Verde pe toate pachetele de tutun, suscitând curiozitatea multor fumători.

„Problematica tutunului este una extrem de importantă, tratată cu maximă responsabilitate de medicii pneumologi din Institutul Marius Nasta și în mod particular de Centrul de Consiliere pentru Renunțare la Fumat, unde în anul 2018 au beneficiat de consiliere 10638 de persoane, iar 814 au urmat tratament specific pentru renunțarea la fumat. Consultul tabacologic de care beneficiază pacienții internați în Marius Nasta oferă algoritmul complet necesar unei evaluări pneumologice corecte. Renunțarea completă la fumat este singura soluție care aduce benefii reale tuturor, fumători activi sau pasivi de tutun sau utilizatori ai produselor din tutun încălzit.” a declarat Asist. Univ. Dr., Beatrice Mahler-Boca, Managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Proiect pentru reunțarea la fumat

Pentru a creşte adresabilitatea, Institutul Marius Nasta va demara, cu ocazia zilei de 31 mai, un proiect educațional cu privire la efectele fumatului asupra plămânilor, adresat elevilor, şi care constă în organizarea unor ateliere de informare în care sunt prezentate rezultate concrete ale inhalării fumului de tutun.

Activitatea Centrului Antifumat din Institutului Marius Nasta realizează aproximativ 70 % din activitatea desfășurată la nivel naţional, numărul persoanelor care au beneficiat de tratament  în vederea renunțării la fumat, în România în anul 2018 a fost de 1.133 pacienți.

Singura măsură care poate, cu adevărat, să îmbunătățească starea de sănătate a plămânilor persoanelor care consumă tutun este  renunțarea  totală la orice formă de consum al tutunului.  

Copiii reprezintă segmentul de populație cel mai vulnerabil la expunerea la fumul de tutun, în special în primii ani de viață, prezentând riscuri crescute pentru boli ale tractului respirator superior și inferior. Cei care ajung la maturitate suportă consecințele expunerii, deoarece infecțiile căilor respiratorii inferioare frecvente din frageda copilărie cresc semnificativ riscul de a dezvolta BPOC la vârsta adultă.

„Medicii pneumologi insistă asupra nevoii de prevenire a debutului consumului de tutun Substituția țigărilor din tutun cu alte produse care întrețin atât adicția nicotinică cât și comportamentul de fumător, de tipul țigării electronice, ori produse cu tutun încălzit, NU este o modalitate de a renunța la fumat. OMS și societățile medicale profesionale nu susțin substituția țigărilor cu alte produse care presupun inhalarea de tutun, ori nicotină.” a declarat Prof. Univ. Dr. Mihalțan Florin, șeful disciplinei pneumoftiziologie II, UMF Carol Davila. 

Este imperios necesară adoptarea de urgență a unor măsuri care să accelereze scăderea numărului de tineri care sunt expuși, care încearcă și ulterior continuă să consume produse din tutun.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel