Tusea este reacția firească pe care o are organismul o are în încercarea de a elimina posibilele pericole de la nivelul tractului respirator, particule de praf, fum sau chiar mucus în exces, cum se întâmplă de exemplu în cazul infecțiilor respiratori.
Tusea ocazională este ceva firesc, însă dacă persistă mai multă vreme poate să fie semnul unei afecțiuni sau sechele după o infecție mai puternică, așa cum a fost în cazul infecție cu Covid, numită de specialiști ca sechele post-Covid sau long-Covid.
”Tusea este un act defensiv și se produce în momentul în care corpul nostru observă că este ceva străin în căile superioare și inferioare și încearcă să elimine acel pericol.
Tusea reziduală este un fapt foarte bine cunoscut și poate să persiste până la 8 săptămâni după un episod infecțios și de obicei pentru medic nu înseamnă mai nimic, mai greu este pentru pacient că trebuie să suporte așa ceva”, a declarat Marius Sava, medic specialist pneumolog, la Antena 3 CNN.
Tusea, tipuri și cauze
Tusea este considerată acută atunci când durează până în trei săptămâni, iar ce depășește această perioadă intră în categoria tusei cronice.
Cele mai comune cauze ale tusei acute sunt:
- răceala
- gripa
- inhalarea de produse iritante, precum fum, praf, chimicale sau corpuri străine
- pneumonia
- tusea convulsivă.
Tusea cronică are printre cauze:
- alergii
- astm (cel mai frecvent la copii)
- bronșită
- boala de reflux gastroesofagian
- scurgerea post-nazală, arată Mayo Clinic.
Tusea, când trebuie să ne trimită la medic
De asemenea, mai spune medicul, tusea reziduală nu este un pericol pentru cei din jur.
”De obicei un episod infecțios trece între 7 și 10 zile, adică după 10 zile după un eventual proces infecțios noi nu mai suntem contagioși, tusea reziduală poate să rămână nesemnificând nimic.
Așadar, pentru cei din jur nu reprezintă un pericol această tuse, în schimb este deranjantă pentru noi, pentru gândul nostru că poate să reprezinte un pericol pentru cei din jur.
Tusea cronică este definită ca tusea care persistă mai mult de 8 săptămâni. Astfel, orice tuse cronică trebuie să facă obiectul unui consult medical”, a spus medicul, subliniind că trebuie să acordăm o mare importanță și caracteristicilor pe care le prezintă tusea.
”Trebuie să avem grijă și la caracteristicile tusei, adică orice tuse productivă, muco-purulentă, colorată, galben, verzuie, persistă mai mult de 7 zile sub tratament, eventual antibiotic, trebuie să facă, de asemenea, obiectul unui consult.
Tusea care este însoțită de striuri sagvinolente, de sânge, trebuie să facă, urgent, obiectul unui consult la medicul pneumolog.
De asemenea, tusea convulsivă, tusea care te face să îți pierzi starea de conștiință și ea trebuie să ne trimită la medic”, a mai spus pneumologul.
Tusea, tratament și recomandări
Potrivit medicului, ”cea mai întâlnită cauză de tuse reziduală după un episod infecțios este sindromul de drenaj nazal posterior. Adică sunt secreții care se produc în spatele nasului, ele se scurg, încet, în spate, ajung în trahee și acestea te fac să tușești.
Tratamentul nu este foarte bine definit, sunt niște antitusive care nu sunt recomandate în momentul în care tusea este productivă și niște expectorante în momentul în care tusea este productivă”, a mai spus medicul.
În afară de aceste variante de tratament se recomandă consumul de lichide calde, dar și dușurile calde, care pot ajuta prin decongestionarea nasului și a căilor respiratorii.
De asemenea se pot consuma bomboane sau pastile de supt, care ajută atât în decongestionarea căilor respiratorii, cât și în remedierea gâtului iritat de la tuse, cu precizarea că nu se recomandă copiilor sub 6 ani, pentru care există pericolul să se înece.
Umidifierea aerului este un alt remediu naturist potrivit pentru tratarea tusei. Între recomandări se află și evitarea fumatului, activ și pasiv, care poate duce la o înrăutățire a tusei,
În ceea ce privește tratamentele naturiste, medicul afirmă că ”ce nu face rău merită încercat, dar să fiți atenți să nu facă mai mult rău decât bine. Metodele naturiste sunt bune, dar aveți grijă cu ele.
Dacă aveți orice reacție adversă, orice durere de stomac, orice iritație pe piele trebuie oprit acel tratament”, a precizat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.