Tumori din creier. Cercetători de la Centrul Medical Cedars Sinai, Los Angeles, SUA, și de la o companie americană au creat o nouă tehnică de imagistică care folosește o forma sintetizată din veninul de scorpion ca să facă foarte vizibile tumorile cerebrale, se anunță pe sciencedaily.com.
Noua tehnică, testată clinic, folosește o cameră specială de înaltă sensibilitate în infraroșu, dezvoltată la Cedars-Sinai, împreună cu un agent de imagistică care conține o versiune sintetică dintr-un compus al unui aminoacid găsit în veninul de scorpion - numit de cercetători BLZ-100.
Tumori din creier: cum funcționează noua tehnică
Versiunea sintetică nu este toxică si se leagă de celulele tumorale. Aceasta este atașată la un colorant fluorescent care strălucește când este stimulată de un laser cu infraroșu. Iar vizualizată prin intermediul camerei, agentul de imagistică le permite, în timpul operației, neurochirurgilor să detecteze vizual limitele dintre tumori și tesutul creier sănătos.
„Cu această fluorescență, vedeți tumoarea mult mai clară deoarece se aprinde ca un pom de Crăciun", a spus unul dintre autorii studiului, citat de sciencedaily.com.
Aceasta e posibilă și din pricina naturii largi a gliomelor, care sunt extrem de letale și care reprezintă aproximativ 33% din totalul tumorilor cerebrale. Ele se pot infiltra țesuturile cerebrale asemeni tentaculelor.
Tehnica utilizează o singură cameră care captează atât imaginile în infraroșu, cât și cu lumină albă alternând la viteze foarte mari, ceea ce le permite chirurgilor să comute înainte și înapoi între vederea "normală" și o "super-viziune" fluorescentă pe un monitor din apropiere, în timp real.
Tumori din creier: studiul clinic
La testele clinice au participat 17 pacienți adulți cu tumori cerebrale. Aceștia au primit diferite doze de BLZ-100 înainte de operație. Potrivit sursei citate, majoritatea tumorilor au strălucit fluorescate, incluzând atât gliomele cu grad ridicat, cât și cele de grad scăzut. După operație, pacienții au fost monitorizați timp de 30 de zile. Niciunul dintre pacienți nu a avut reacții adverse grave la compusul din tehnica de imagistică.
Însă, subliniază cercetătorii – care au spus că rezultatele studiului sunt promitățoare - , mai e nevoie de studii clinice care să reconfirme siguranța și eficacitatea noii tehnici cu BLZ-100 ca ulterior să se obțină aprobarea din partea Administrației pentru Alimente și Medicamente.
Acest studiu clinic, ale cărui rezultate au fost publicate, e continuat de un altul care implică tumori cerebrale pediatrice. Oamenii de știință vor să vadă dacă noua abordare imagistică are aplicații dincolo de neurochirurgie și pentru multe alte tipuri de cancer.
Rezultatele studiului clinic apar în revista Neurochirurgie. Studiul, AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.