Tumoră ovariană gigantă de peste 40 de kilograme, extirpată la Spitalul Militar Central. FOTO

Dana Lascu |
Data publicării:
Tumora gigantă. Foto: Oana Călina, rezident Chirurgie generală
Tumora gigantă. Foto: Oana Călina, rezident Chirurgie generală
Tumora giganta. Foto: Oana Călina, rezident Chirurgie generală
Tumora giganta. Foto: Oana Călina, rezident Chirurgie generală
Foto: Oana Călina, rezident Chirurgie generală
Foto: Oana Călina, rezident Chirurgie generală
  • Tumora gigantă. Foto: Oana Călina, rezident Chirurgie generală
  • Tumora giganta. Foto: Oana Călina, rezident Chirurgie generală
  • Foto: Oana Călina, rezident Chirurgie generală

Tumoră ovariană gigantă: Medicii de la Secția Chirurgie II a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central au realizat o intervenție chirurgicală deosebită, atât din punct de vedere chirurgical, cât și anestezic, ce a constat în extragerea unei formațiuni tumorale de 40,7 kg, neglijată în context social, dar și epidemiologic. Femeia a fost externată după ce a trecut cu succes de operație. 

Tumoră ovariană gigantă: Pacienta, în vârstă de 40 de ani, fără antecedente personale patologice semnificative cunoscute, s-a prezentat la medic pentru creșterea în volum a abdomenului, care ar fi început acum cinci ani, dar care în ultimul timp era însoțită de dureri lombare și abdominale difuze, greață și dispnee. Tumora crescuse atât de mult încât practic îi presa vasele de sânge și toate organele. 

„Aspectul imagistic CT al formațiunii a fost de masă gigantă abdomino-pelvină, cu dimensiuni de 55/35 cm, omogenă, hipodensă, neiodofilă, cu efect de masă asupra organelor intraabdominale și ascensionarea diafragmului.

Pacienta a fost internată în Secția Chirurgie II  a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central  în vederea tratamentului chirurgical de specialitate.

Având în vedere vârsta tânără a pacientei și caracterele de benignitate ale formațiunii – biologic, imagistic și intraoperator, cât și evoluția lentă a bolii, s-a decis practicarea anexectomiei drepte cu tumorectomie, sub anestezie generală.

Intraoperator, s-a evidențiat formațiunea chistică gigantă (55 cm diametru,  de 40,7 kg), cu conținut seros si apartenență anexială dreaptă, cu compresie asupra vaselor mari, vaselor mezenterice, ureterului  drept- cu ureterohidronefroza dreaptă și împingerea întregii mase viscerale în hipocondrul drept și interhepatofrenic, tumora având flancul lateral în contact cu apendicele cecal și numeroase aderențe intraabdominale. Formațiunea a prezentat o capsula relativ groasă si a fost extrasă in integrum. Tumora a fost puncționată și trimisă la examenul histopatologic care a confirmat alegerea făcută - chistadenom seros – dr. Florina Vasilescu, medic primar anatomopatolog. Demn de menționat este caracterul rarisim al dimensiunilor și greutății formațiunii – reprezenta aproape jumătate din greutatea preoperatorie de 91 de kg a pacientei.

Intervenția a durat aproximativ 2 ore, iar în timpul acesteia s-a solicitat consultul de chirurgie plastică (Lt. medic Ionuț Guzgan, medic specialist), în vederea reconstrucției peretelui abdominal și s-a decis realizarea abdominoplastiei într-o altă intervenție, după recuperarea pacientei.

Postoperator, pacienta a fost atent monitorizată, iar evoluția acesteia a fost favorabilă, în afebrilitate, cu diminuarea până la suprimare a drenajului peritoneal și preaponevrotic și reluarea progresivă a tranzitului și a toleranței digestive, mobilizarea treptată și stabilizarea volemică în contextul decompresiei patului vascular. Pacienta a fost externată în stare bună, cu plagă de aspect normal, în curs de vindecare.

Echipa operatorie a fost constituită din Col medic dr. Costin Duțu, medic primar chirurgie generală, Mădălina Vlad, Ioana Florea și Dragos Stanciu, medici rezidenți chirurgie generală, iar echipa anestezică din medic dr. Adrian Zaciu, medic primar ATI, Lorina Niță și Cătălina Ciontu, medici rezidenți ATI”„, a anunțat Biroul de presă al Spitalului Militar Central.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel