Studii ale cercetătorilor americani arată că un tratament pentru sistemul imunitar împotriva cancerului de sânge ar putea fi folosit și în tratarea tumorilor solide, potrivit webmd.com.
„Tumorile solide sunt notorii pentru a nu lăsa celulele imune să intre, și nu este suficient să se facă să aibă efect", a declarat, pentru Associated Press, medicul Prasad Adusumilli de la Centrul pentru Cancer Sloan Kettering din New York.
Ce presupune tratamentul
Tratamentul se numește terapia CAR-T și presupune modificarea genetică a celulor unor pacienți făcându-le capabile să recunoască cancerul și să-l atace. CAR-T a fost aprobat în urmă cu doi ani pentru anumite forme de leucemie și limfom.
AP mai precizează că eficacitatea terapiei în tratarea tumorilor solide a fost evaluată la 19 pacienți cu mezoteliom, un cancer agresiv al mucoasei plămânilor, și doi pacienți cu cancer pulmonar și de sân. Aplicându-le terapia CAR-T, un pacient a fost capabil să reziste la intervenții chirurgicale și radiații și se descurcă bine după 20 de luni, alti 15 bolnavi s-au simțit suficient de bine ca să ia un medicament care folosește o abordare diferită de întărire a sistemului imunitar.
Rezultatele cercetărilor
Pentru 11 participanți la studiu s-au făcut publice rezultatele la o conferință a Asociației Americane de Cercetare pentru Cancer din Atlanta. Astfel: la 2 cancerul a dat semne că ar fi dispărut vreme de un an, dar al doilea an a revenit; 6 pacienți au avut tumori reduse, dar cancerul a recidivat la 3 dintre ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.