Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat vineri, 3 decembrie, că săptămâna viitoare vor fi făcute public un set de măsuri adaptate situaţiei epidemiologice (varianta Omicron). Oficialul susține că e posibil ca în câteva luni Omicron să fie tulpina dominantă.
"99,9% dintre cazuri sunt produse de tulpina Delta. Dacă peste trei luni sau patru luni tulpina Omicron va fi dominantă atunci secvenţierea va fi direcţionată către cazurile care ar putea să fie produse de o altă tulpină. (...) Nu este nimic spectaculos. Nu vreau să generăm ştiri, vreau să generăm informaţii. Atât tulpina Omicron cât şi celelalte tulpini circulante deja nu mai constituie altceva decât certificarea îmbolnăvirii. Aţi văzut că avem trei persoane, mă refer la cele care au venit în prima cursă din Africa, care sunt infectate dar asimptomatice. Nu trebuie să speriem în vreun fel lumea, dar trebuie să ne pregătim pentru orice eventualitate", a mai precizat ministrul Sănătăţii, arată Antena 3.
Prof dr Adrian Streinu-Cercel avertizează că la începutul anului viitor ne-am putea trezi cu un nou val al pandemiei COVID-19 dacă nu respectăm regulile sanitare care ne protejează: vaccinarea și purtarea măștii. Și din acest motiv, a spus senatorul, în 2022 ar trebui implementat proiectul prin care pacienții cu HIV/SIDA ar putea să primească medicamentele acasă, ca să nu mai aibă problemele pe care le-au avut în primii doi ani de pandemie. Românii se comportă ca și când și-ar dori să se infecteze cu SARS-CoV-2 pentru că nu poartă mască și nu se vaccinează, motiv pentru care, la începutul anului 2022, vom avea, cel mai probabil, un nou val pandemic, a afirmat, vineri, președintele Comisiei de sănătate a Senatului, Adrian Streinu-Cercel.
„Anul 2022 ne va pune în situația să mai avem, foarte probabil, cel puțin la începutul anului, încă un val epidemic și asta tot din cauza noastră, că nu înțelegem că trebuie să purtăm masca tot timpul, de dimineața și până seara, că nu înțelegem că trebuie să ne vaccinăm, că nu înțelegem... De ce nu înțelegem toate aceste lucruri chiar nu îmi dau seama și constat cu stupoare că concetățenii noștri se comportă ca și când și-ar dori să se infecteze, nu ca și când și-ar dori să se păzească de infecție", a spus prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, la dezbaterea „Programul de tratament HIV - prezent și perspective”.
Potrivit senatorului PSD, populației trebuie să i se reamintească faptul că acest virus ucide sau lasă sechele. „Trebuie să le aducem aminte că acest virus, SARS-CoV-2, uneori mai și ucide, și dacă nu îi ucide pe cei pe care i-a lovit îi lasă cu sechele pe o durată foarte lungă de timp”, a adăugat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.