Tularemia, boala pe care o poți face în lunile de vară. Dr. Darius Simion: Se asociază leziuni ulceroase și inflamație

Monika Baciu |
Data publicării:
tularemia - FOTO: Freepik@Drazen Zigic
tularemia - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Tularemia este o boală este frecvent întâlnită în zilele de vară. 

Tularemia este o boală infecțioasă cauzată de bacteriile Francisella tularensis. Această bacterie poate infecta mai multe animale, inclusiv iepuri, rozătoare, păsări și uneori și oameni. Oamenii pot contracta tularemia prin intermediul contactului cu animale infectate, în special prin manipularea animalelor sau prin înțepături de insecte care au fost infectate. De asemenea, pot fi infectate și prin consumul de carne insuficient preparată provenită de la animale infectate sau prin inhalarea aerosolilor contaminați.

Tularemia, ce este

Dr. Darius Simion, medic rezident Boli Infecțioase, arată pe pagina de Facebook a Spitalului Victor Babeș Timișoara ce este tularemia.

"Tularemia este o boală infecțioasă cauzată de o bacterie care afectează animalele sălbatice, căpușele și rozătoarele. Omul este infectat, de obicei, în lunile de vară, în urma contactului cu insecte, majoritatea fiind reprezentate de căpușe", arată dr. Darius Simion, medic rezident Boli Infecțioase, pe pagina de Facebook a Spitalului Victor Babeș Timișoara. 

Vezi și: Două remedii simple pentru scăderea colesterolului. Dr. Roxana Novac: E musai

Tularemia - FOTO: Freepik@macrofotografia

Modalități de transmitere

Tularemia se poate transmite prin:

- Mușcătura de căpușă

- Contact direct cu animale infectate

- Contact cu apă sau sol infectat

"La om, cea mai frecventă poartă de intrare este pielea, prin mușcătura de căpușă, cât și a altor insecte și animale. După pătrunderea în piele, bacteria se multiplică la nivel local. Perioada de incubație este cuprinsă între 2-10 zile, la care ulterior se asociază leziuni ulceroase și inflamație", mai notează dr. Darius Simion.

Vezi și: Condimentul comun care poate duce la cancer de stomac. Crește riscul cu 40%

Tularemia, simptome

Simptomele tularemiei pot varia în funcție de modul în care bacteriile au intrat în corp și pot include febră, frisoane, dureri musculare, oboseală și uneori leziuni cutanate.

- Febră

- Frisoane

- Cefalee

- Dureri musculare și articulare

- Umflarea ganglionilor limfatici

"Există mai multe forme de tularemie, distribuite în funcție de modul de transmitere, expunere și virulența organismelor infectate. Cea mai frecventă formă întâlnită este tularemia ulceroglandulară, care este de obicei asociată cu mușcătura de căpușă. La copii se manifestă cu adenopatie laterocervicală, iar la adulți cu adenopatie la nivel inghinal, manifestări legate de zona unde s-a produs mușcătura.

Diagnosticul de tularemie este confirmat prin teste de laborator. Tratamentul constă în administrarea de antibiotice și medicamente simptomatice. Prognosticul este unul favorabil dacă tratamentul este instituit precoce, recuperarea fiind completă", mai notează dr. Darius Simion. 

Vezi și: Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment legat de reclamele care folosesc imaginea medicilor: E o mega-țeapă la un click distanță. Aduci prejudicii uriașe pacientului

Tularemia, metode de prevenție

- Folosirea cremelor și a sprayurilor împotriva insectelor

- Evitarea zonelor cu vegetație densă și ierburi înalte

- Acoperirea pielii în zonele cu risc crescut, purtând șosete și pantaloni lungi

- Evitarea manipulării animalelor moarte fără mănuși de protecție

- Respectarea unei igiene adecvate și riguroase, mai notează medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel