Pe parcursul anului 2022, o zodie își poate schimba parcursul profesional. Conform astrologului Daniela Simulescu, „îţi poţi schimba cariera, locul de munca, şeful, poţi deveni tu şef, poţi fi mai implicat în procesul profesional, poţi lua decizii importante. Să faci acest lucru până în 12 aprilie, pentru că atunci Jupiter se va întâlni cu Neptun şi s-ar putea să rişti cam mult din punct de vedere profesional.”
„Jupiter te va ajuta foarte mult în carieră, mai ales dacă ţi-ai învăţat lecţia din 2021. Dacă în 2021 ai trecut prin multe lecţii, ai tras multe învăţăminte, ai trecut prin multe evenimente în care ai simţit că te-ai plafonat, în anul 2022 vei avea oportunităţi foarte mari. Atenţie! Ele vin pe moment şi te fac să crezi că poţi tot şi că poţi să iei mai multe joburi, parteneriate sau roluri şi să nu te simţi prin aprilie că poţi să faci de toate şi apoi să îţi dai seama că nu poţi să le faci aşa cum ar trebui”, a spus Daniela Simulescu.
„Vi se cere o vocaţie, să simţiţi că vă implicaţi în această lume, conduceţi o cauză, deveniţi reprezentantul unei comunităţi sau al unei companii. În 2022, orice faceţi pe plan profesional este foarte expus”, a mai spus Daniela Simulescu.
Pe 1 februarie, a fost Lună Nouă în Vărsător. Previziuni pentru fiecare zodie:
Berbec
Învăţaţi să stați în compania oamenilor de la care aveți ce învăţa.
Taur
Se vor întâmpla lucruri neaşteptate la locul de muncă.
Gemeni
Este cazul să schimbaţi ceva în educaţia voastră.
Rac
Vă arată că nu se poate să interveniţi în viaţa celorlalţi şi că trebuie să acceptaţi niște limite.
Leu
Este un moment bun pentru a începe o relaţie.
Fecioară
Trup, minte şi suflet. Cât puteţi duce?
Balanţă
Poate sunt multe persoane care încearcă să aibă copii. E un moment bun să caute alți specialişti.
Scorpion
Puteţi lua o casă nouă, puteţi vinde un imobil, puteţi cumpăra un teren.
Săgetător
Încearcă să fii puțin mai deschis, încearcă să experimentezi.
Capricorn
Este un moment nemaipomenit să vă deschideţi un cont de economii.
Vărsător
Este un moment bun să începeţi o dietă, un alt stil de viaţă.
Peşti
Acceptați-vă aşa cum sunteţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.