Medicii avertizează asupra unei "tripledemii": trei virusuri care urmează să apară

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Tripla epidemie - Foto: Freepik @anatoliy_cherkas
Tripla epidemie - Foto: Freepik @anatoliy_cherkas

Autoritățile avertizează asupra unei "tripledemii". Ce urmează, conform specialiștilor în sănătate.

Toamna a venit, vremea s-a răcit, iar virusurile încep tot mai mult să apară. Serviciul Național de Sănătate din Anglia a lansat o avertizare cu privire la o posibilă "tripledemie", referindu-se la creșterea simultană a cazurilor de gripă, COVID-19 și virus respirator sincițial (RSV).

Această situație este îngrijorătoare, în special pentru categoriile vulnerabile ale populației, cum ar fi persoanele vârstnice, gravidele și cei cu afecțiuni cronice, care sunt mai susceptibile la complicații severe în urma infecțiilor virale.

Ce este "tripedemia"

Termenul de "tripedemie" a fost introdus recent pentru a descrie impactul simultan a trei virusuri majore asupra sistemelor de sănătate: gripa sezonieră, COVID-19 și virusul respirator sincițial (VRS), potrivit Sky News.

Deși fiecare dintre aceste virusuri este deja cunoscut pentru efectele sale asupra sănătății publice, o combinație a lor în aceeași perioadă poate genera o presiune semnificativă asupra resurselor medicale, spitalele fiind mai aglomerate, iar riscul de complicații crește:

- gripa este o infecție respiratorie cauzată de virusurile gripale și poate duce la spitalizare, în special în cazul persoanelor în vârstă sau celor cu comorbidități.

- COVID-19, deși a scăzut ca incidență severă față de primele valuri, rămâne un pericol pentru cei nevaccinați și pentru grupurile de risc

- Virusul respirator sincițial (VRS) afectează în principal sugarii și persoanele în vârstă, cauzând simptome severe precum bronșiolită și pneumonie. Virusul respirator sincițial, sau VRS, este un virus respirator comun care infectează nasul, gâtul și plămânii. Simptomele VRS fac dificilă diferențierea acestuia de răceala comună sau de alte virusuri respiratorii cum ar fi gripa sau COVID-19. VRS se răspândește toamna și iarna împreună cu alte virusuri respiratorii. De obicei, acesta atinge vârful în decembrie și ianuarie.

"Vaccinurile sunt cei mai buni apărători împotriva acestor virusuri, reducând riscul de spitalizare și complicații severe", a spus Michelle Kane, director pentru vaccinări al NHS.

În România, vaccinul antigripal poate fi administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie pentru anumite categorii de persoane, conform Programului Național de Vaccinare, dar poate fi achiziționat și din farmacii.

Deși majoritatea populației trebuie să își cumpere vaccinul antigripal, sunt unele persoane care pot beneficia gratuit de vaccin:

- minorii cu vârsta de peste 6 luni;

- gravide;

- persoane între 19 și 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații: boli cronice cardio-vasculare, respiratorii, renale, hepatice, neurologice, boli metabolice, oncologice, autoimune, malformații congenitale, obezitate, asplenie, persoane cu infecţie HIV/ SIDA, terapie imunosupresoare, transplant imunosupresia congenitală;

- persoane peste 65 de ani;

- personal medico – sanitar și auxiliar.

În cazul celor cu vârsta de peste 45 de ani şi mai mică de 65 de ani care nu suferă de nicio boală şi vor să se imunizeze vaccinul este compensat 50%, conform casan.ro.

Cel mai bun moment pentru vaccinare este înainte de începerea sezonului gripal, ideal în lunile octombrie-noiembrie. Cu toate acestea, vaccinarea poate fi efectuată și mai târziu, pe tot parcursul sezonului gripal.

Vaccinul RSV - o premieră în prevenția bolilor respiratorii

În premieră, NHS oferă un vaccin împotriva virusului respirator sincițial (VRS), cu scopul de a proteja categoriile de risc.

Vaccinul va fi disponibil pentru femeile însărcinate, începând cu săptămâna 28 de sarcină, pentru a proteja nou-născuții, dar și pentru persoanele cu vârsta între 75 și 79 de ani.

Virusul respirator sincițial este un virus frecvent întâlnit la sugari, care poate cauza infecții respiratorii grave, în special bronșiolită. Vaccinarea gravidelor oferă o protecție suplimentară împotriva acestui virus, reducând riscul de complicații severe la nou-născuți.

Experții în sănătate avertizează că iarna aceasta poate aduce o presiune considerabilă asupra sistemelor de sănătate, în special din cauza faptului că mai multe virusuri respiratorii circulă simultan.

Vaccinarea este văzută ca o măsură esențială de protecție atât pentru persoanele vulnerabile, cât și pentru a reduce aglomerarea spitalelor.

"Aceste vaccinuri ajută la menținerea oamenilor sănătoși și la reducerea spitalizărilor în lunile de iarnă, ceea ce este esențial", a mai spus Michelle Kane, potrivit Daily Express.

Deci, vaccinurile disponibile împotriva gripei, COVID-19 și virusului respirator sincițial reprezintă o armă crucială în prevenirea unei "tripedemii" în sezonul rece. Prin vaccinare, riscul de spitalizare și complicații severe poate fi semnificativ redus, protejând persoanele vulnerabile și eliberând presiunea asupra sistemelor de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
NoMy - smt4.5.3
pixel