Cei trei elevi se află internați și sub tratamet la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila. Două dintre cazuri sunt contagioase, iar unul dintre elevi are tuberculoză extrapulmonară, potrivit reprezentantului unităţii medicale, dr. Virginia Boboc, citat de agerpres.ro. Toți cei trei sun elevi la Școala "Nikos Kazantzakis" din municipiul Brăila.
"Primul caz a fost confirmat în luna aprilie, la o fetiţă de 14 ani, care este internată şi are tratamentul început. Fetiţa respectivă era în abandon şcolar de două luni. Al doilea caz a fost diagnosticat în luna mai, la fratele acesteia, elev în clasa a III-a în aceeaşi şcoală. El nu este contagios, are o altă formă de tuberculoză, tuberculoză extrapulmonară. În luna mai, a fost diagnosticată o altă fetiţă, care vine dintr-un focar familial, tatăl său a decedat în 2014 de tuberculoză, iar mai mulţi membri ai familiei au avut tuberculoză. Ea a fost depistată pozitiv, contagios, iar în acest caz s-a început tratamentul săptămâna trecută. Sunt trei cazuri care nu au legătură unul cu celălalt. Copiii vor sta internaţi timp de două luni, perioadă în care li se va administra patru tipuri de medicamente", a explicat dr. Boboc.
Ancheta epidemiologică, imposibil de realizat
Întrebată dacă a fost declanşată o anchetă epidemiologică la școala la care învaţă cei trei elevi depistaţi cu tuberculoză, dr. Virginia Boboc a ridicat o problemă cu care se confruntă Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila în prezent, anume lipsa testului la tuberculină, deoarece nu există aviz de punere a acestuia pe piaţă. La Școala "Nikos Kazantzakis" învață 120 de elevi şi sunt 30 de profesori.
"Problema este că, pentru a face controlul contacţilor, noi avem nevoie de testul la tuberculină, care din păcate, de la sfârşitul lunii martie, când a expirat, nu s-a mai pus pe piaţă. Să vedem dacă reuşim să facem rost de aceste teste. Am luat legătura cu coordonatorul naţional pe tuberculoză, dr. Munteanu Ioana, de la Bucureşti şi i-am explicat că avem o situaţie specială.
El există în depozit, dar nu există dreptul de a fi pune pe piaţă, se aşteaptă încă un aviz, ultimul aviz. Urmează să primim tabelele cu profesorii şi elevii şi vom începe ancheta. Dacă se mai constată un caz pozitiv, atunci ar fi vorba despre un focar în şcoală şi trebuie anunţat DSP-ul, care va lua măsuri alături de noi", a mai precizat dr. Virginia Boboc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.