Trecerea la ora de vară, care anul acesta va avea loc la 31 martie 2019, ne poate da peste cap organismul. Potrivit studiilor, schimbarea cu o oră a timpului de trezire și a aceluia de mers la culcare poate declanșa probleme de sănătate subiacente.
Schimbarea ceasurilor nu aduce de fapt lumină naturală suplimentară, ci schimbă, în percepția noastră, ora la care răsare și apune Soarele, ceea ce poate provoca perturbări ale ritmului circadian. Iar de aici, numai probleme notează timeanddate.com.
Lipsa de somn, risc de infarct
Setarea ceasului cu o oră înainte care are loc primăvară înseamnă pierderea unei ore de somn în dimineața de după schimbare. Pentru unii oameni, aceasta poate fi doar un mic inconvenient. Cu toate acestea, lipsa de somn poate avea efecte nefericite la cei cu predispoziții spre diferite boli.
Spre exemplu, un studiu suedez publicat în The News England Journal of Medicine a constatat că riscul de a avea un infarct miocardic crește în primele 3 zile lucrătoare după trecerea la la ora de vară.
Apoi, oboseala indusă de această schimbare a orei este considerată a fi cauza principală pentru creșterea accidentelor de circulație în prima zi de luni (adică pe 1 aprilie 2019, anul acesta), conform unui alt studiu.
De asemenea, tot în prima zi lucrătoare de după trecerea la ora de vară crește riscul de accidente la locul de muncă, iar leziunile au o gravitate mai mare în comparație cu alte zile de luni.
De asemenea, această schimbare a ceasului este legată și de riscul de avort spontan pentru pacientele cu fertilizare in vitro.
Declanșator de depresie?
Pierderea unei ore de lumină după-amiaza, după ce se revine la ora standard (cea de iarnă), poate declanșa afecțiuni mintale, inclusiv tulburarea bipolară și tulburarea afectivă sezonieră (SAD), cunoscută și sub numele de depresia de iarnă.
Un studiu danez a constatat o creștere cu 11% a cazurilor de depresie dată de schimbarea orei, toamna și primăvara. Cazurile s-au rărit treptat după 10 săptămâni.
În plus, un studiu australian a constatat că ratele de sinucidere la bărbați au crescut în zilele după schimbarea orei de primăvară și de toamnă. Evident, există studii care demonstrează contrariul.
Sentimente tranzitorii
Chiar dacă disturbarea ritmului circadian poate avea unele efecte grave, cele mai multe studii afirmă că acestea trec în zilele care urmează după trecerea la ora de vară sau iarnă.
Facebook, spre exemplu, a constatat că, în urma unui schimșbări de oră mai mulți oameni spuneau că sunt „obosiți" decât într-o zi normală de luni. Cu toate acestea, mulți utilizatori Facebook au raportat, de asemenea, că se simt „fericiți" și „minunat" - probabil un efect al serilor mai lungi.
Mai mult somn, sănătate mai bună
La fel ca pierderea (oricând a) unei ore de somn, trecerea la ora de vară poate avea un efect negativ, în timp ce câștigarea unei ore de somn poate fi benefică: În cursul zilei de luni de după trecerea la ora de iarnă ratele de atac de cord scad.
Cum să treci peste efectele schimării orei
Dacă sunteți obosit vă scade productivitatea, concentrarea și starea de bine, la modul general. Iată câteva modalități simple de a face mai ușoară această schimbare a ceasului:
- Setați alarma să vă trezească mai devreme decât de obicei în zilele de vineri și sâmbătă de dinainte de trecerea la ora de vară. Acest lucru vă va ajuta să vă dați mai ușor din pat în dimineața zilei de luni și să nu resimțiți pierderea unei ore de somn așa de profund. Același lucru îl puteți face și cu copilul dumneavoastră.
- Dimineața, primul lucru pe care trebuie să-l faceți e să mâncați un mc dejun sănătos. Alimentele vă fac corpul să înțeleagă că a început ziua.
- Mergeți la plimbare. Lumina, și mai ales lumina soarelui, ajută la ajustarea ceasului intern al corpului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.