TREBUIE să conviețuim cu COVID-19. Marinescu: În momentul de faţă este chiar o CONVIEȚUIRE armonioasă

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Trebuie sa convietuim cu COVID 19. FOTO Pexels @ Anna Shvets
Trebuie sa convietuim cu COVID 19. FOTO Pexels @ Anna Shvets

Adrian Marinescu avertizează că vor mai exista cazuri severe de infectare, dar că trebuie să conviețuim cu COVID-19.

Medicul Adrian Marinescu a afirmat că acest an este unul ”de conviețuire cu virusul”, în contextul în care numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus este în continuare mare, dar mai ales, că de săptămâna trecută a fost ridicată starea de alertă, fapt care a dus la eliminarea tuturor restricțiilor de până acum.

Potrivit Agerpres, medicul a atenţionat că, deşi vor fi puţine cazuri severe, vor mai exista persoane care vor ajunge în secțiile de Terapie Intensivă, unde şi în prezent locurile sunt ocupate ”aproape în totalitate”.

”Aşa cum spuneam şi în urmă cu câteva luni, anul 2022 clar că este un an de convieţuire cu virusul şi, mai mult decât atât, ceea ce avem în momentul de faţă este chiar o convieţuire armonioasă, lucru care se vede extrem de clar. Aş trage totuşi un semnal de alarmă şi anume că şi dacă sunt puţine cazuri severe, ele totuşi vor exista şi în viitorul apropiat, iar oamenii care sunt în vârstă şi cu boli cronice, din păcate, vor ajunge în terapie intensivă. Şi în Institutul 'Matei Balş' se întâmplă următoarea situaţie. Sunt suficiente locuri pentru secţiile de non terapie intensivă, dar locurile de terapie intensivă - este adevărat că sunt în număr mic - sunt aproape în totalitate ocupate”, a declarat Marinescu, luni, pentru Agerpres.

Un nou val, fără un impcat prea mare

Mai mult decât atât, în opinia sa, cel mai probabil, un nou val al pandemiei nu ar avea un impact important la nivel mondial. 

”Apropo de ceea ce va urma. Trebuie să facem o diferenţă între ceea ce înseamnă număr de infecţii şi cele care într-adevăr pun probleme. Adică presupun complicaţii, internări. Puteţi să vedeţi că şi în acele ţări unde vorbim de subvariante pentru Omicron, numărul de infecţii nu înseamnă şi o creştere importantă de spitalizări, nu înseamnă creştere în terapie intensivă.

Un număr totuşi mic. Eu nu cred că vor exista schimbări importante. Sigur, în medicină nimic nu este 100%, dar cel mai probabil că nu va exista un impact important la nivelul mapamondului într-un alt val. Că în mod punctual vor exista numite situaţii, că vor fi cazuri, poate la nivel de focar, în unele locuri nu înseamnă că de aici putem să tragem concluzia că vom avea greutăţile legate de pandemie din trecut - valul al patrulea şi ceea ce ştiam noi la nivelul pandemiei. Nu cred că o să fie un impact important”, a explicat medicul.

Imunizare, în continuare utilă

De altfel, Adrian Marinescu a arătat că imunizarea împotriva noului coronavirus rămâne utilă,în ciuda faptului că se vorbeşte despre o eficienţă mai scăzută a actualelor vaccinuri faţă de variantele noi ale virusului.

”Eu cred că vaccinarea este utilă şi aici aş veni cu un exemplu concret. Eu văd la raportul de gardă în fiecare zi apropo de Institutul Matei Balş; situaţia aceasta este peste tot. Practic este regulă: de fiecare dată când vorbim de o situaţie care a dus la decese, aproape totdeauna vorbim de pacienţi care erau nevaccinaţi. Este o raritate să fie cineva vaccinat cu schema completă şi să aibă complicaţii atât de grave încât să evolueze imprevizibil către deces. (...) Că de aici discutăm despre o eficienţă scăzută în raport cu variantele noi de virus SARS-COV-2 este altceva. Nimeni nu contestă şi nimeni nu spune că la Omicron nu e o eficienţă mai redusă şi că ne-am dori un vaccin care să fie net superior şi pe care nu îl avem acum. Categoric că de ajutat o face, chiar dacă într-o măsură mai mică decât se întâmpla la variantele anterioare”, a subliniat directorul medical al Institutului Matei Balş.

Vezi și: Bilanț COVID-19, 14 martie 2022. Cifrele ZILEI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel