Colita se referă la inflamația intestinului gros care poate fi cauzată de diverși patogeni, de substanțe toxice sau de alți factori iritanți. În tratamentul colitei, pe lângă regimul alimentar și medicamentele prescrise de medicul specialist, există câteva plante care vin în ajutorul sănătății sistemului digestiv și te pot ajuta să grăbești procesul de vindecare al intestinului. În această categorie intră mușețelul, coada șoricelului, menta și feniculul.
Mușețelul
În tratamentul colitei, mușețelul este consumat mai ales sub forma ceaiului de mușețel. Există numeroase studii care demonstrează efectul terapeutic pe care îl are mușețelul, în special proprietățile antiinflamatorii ale acestuia. Una dintre cercetări arată că mușețelul este folosit în tratamentul spasmelor musculare, durerilor abdominale, insomniei, ulcerului, rănilor, durerilor reumatice, tulburărilor gastrointestinale și a hemoroizilor.
În schimb, ceaiul de mușețel trebuie evitat de persoanele cu tendință la alergii, mai ales de către cei care au alergie la polen.
Coada șoricelului
Ceaiul de coada șoricelului este folosit în tratamentul tulburărilor digestive în general. Acesta reglează tranzitul intestinal, reduce spasmele abdominale și contribuie la normalizarea florei intestinale. Coada șoricelului poate fi consumată și sub formă de pulbere și este un remediu natural împotriva colitei.
Menta
Menta este una dintre cele mai populare plante pentru tulburările digestive. Atunci când eram mici primeam întotdeauna o cană cu ceai de mentă când ne durea burta sau aveam diaree. Menta conține principii bioactive, uleiuri volatile, taninuri, flavonoizi, iar studiile medicale arată că planta are acțiuni antiinflamatorii, analgezice, antimicrobiene, cicatrizante și spasmolitice.
Frunzele de mentă calmează inflamația din intestin și durerea abdominală și pot fi folosite în tratamentul natural al colitei.
Feniculul
Feniculul este unul dintre remediile naturiste pentru colicile bebelușului. Din fericire, frunzele, semințele, bulbul și tulpina de fenicul ameliorează și simptomele colitei la adulți. Principiile biactive din fenicul au efect antiinflamator, iar conținutul crescut de fibre din acesta reglează tranzitul intestinal.
Vezi și: Bolile inflamatorii intestinale și sindromul COLONULUI iritabil. Care este principala diferență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.