Vrancea, Botoșani, Mureș, Sibiu, Iași, Cluj, Craiova au înregistrat sincope majore în aprovizionarea cu antiretrovirale, din cauza lipsei de fonduri alocate Programului Național HIV/SIDA, avertizează Asociația Persoanelor Afectate din județul Brăila, unde luna aceasta a murit o pacientă cu HIV/SIDA.
,,Deocamdată la Brăila nu s-au înregistrat încă sincope în aprovizionarea cu antiretrovirale și sperăm ca autoritățile brăilene responsabile să își facă datoria, pentru a nu se mai repeta situația de criză din anii 2010-2011, situatie care, dacă nu se iau măsuri de alocare de fonduri pentru programul HIV/SIDA cât mai curând, poate să înceapă și la Brăila din luna decembrie 2018", spune cu înfrigurare Asociația Persoanelor Afectate din județul Brăila.
Pacienții sunt extrem de îngrijorați, în contextul în care anii trecuți au mai fost astfel de probleme. Anul acesta însă criza aprovizionării cu antiretrovirale s-a accentuat din cauza lipsei de fonduri alocate Programului National HIV/SIDA. Deja câteva zeci de pacienți au fost nevoite să întrerupă tratamentul.
Peste 250 de cazuri noi de la începutul anului
În România, în perioada ianuarie-iunie 2018 au fost depistate 257 de noi cazuri de infecție de HIV/SIDA, din care 76% din cazuri la bărbați și 24% din cazuri la femei, conform Institutului Național de Boli Infecțioase ,,Matei Balș".
În Brăila, numărul total al pacienților seropozitivi în evidentă era de 115 anul trecut, din care 68 infectați cu HIV și 47 în stadiul SIDA. În tratament curativ au fost 99 de pacienți, ar 5 au decedat, după cum arată „Raportul de activitate pe anul 2017" al DSP Brăila. Anul acesta sunt 116 pacienți, din care 69 infectați cu HIV și 47 în stadiul SIDA. În tratament curativ figurează 101 pacienți.
La nivel global, peste 76 de milioane de persoane au fost infectate cu HIV. 35 de milioane de persoane au decedat, din cauza unor complicații asociate cu SIDA, de la începutul epidemiei, iar aproape 21 de milioane de persoane au acces la terapia antiretrovirală (ARV).
Costurile tratamentului în România s-au dublat
În urmă cu o lună, Ministerul Sănătății anunța că a depus un proiect de finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 227 milioane euro pentru "Servicii medicale de tratament al persoanelor infectate cu HIV/ SIDA". Proiectul vizează, în principal, solicitarea de rambursare a sumelor plătite de Ministerul Sănătății prin Programul național de prevenire, supraveghere şi control al bolnavilor cu infecție HIV/SIDA, în perioada ianuarie 2015 - decembrie 2018, destinate acoperirii tratamentului pentru bolnavii cu infecție HIV SIDA.
În perioada 2007 – 2010, bugetul anual alocat la nivel național pentru tratament ARV a fost de circa 32 milioane de euro. Ministerul Sănătății a precizat că în anul 2016, în condițiile creșterii cu 47% a numărului de pacienți, costurile anuale aferente tratamentului ARV s-au dublat, ajungând la aproximativ 60 milioane de euro.
,,În condițiile menținerii incidenței HIV/ SIDA la nivelul mediei ultimilor 10 ani (714 cazuri noi anual), se estimează că doar costurile necesare acoperirii tratamentului ARV şi monitorizării pentru persoanele nou diagnosticate vor implica o creștere anuală a bugetului cu circa 4,6 milioane de Euro susține Ministerul de resort.
Citește și Tratament HIV întrerupt, o mie de persoane în pericol
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.