Reprezentanții Agenției Naționale pentru Transplant (ANT) au anunțat că la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfânta Maria Iași , o dramă a făcut ca un băiețel de doar 2 ani să devină sursa vieții pentru alți copii, datorită gestului neprețuit făcut de părinții îndurerați.
„Infinita lor suferință au transformat-o în viață pentru copiii altor părinți. Este imposibil să găsești cuvintele de a mulțumi pentru gestul lor unor părinți care și-au pierdut un copil ce abia învățase să pășească în viață!
Prin decizia familiei greu încercate și cu efortul echipelor medicale, șase copii se vor bucura de viață în urma intervențiilor de transplant hepatic, renal, cardiac și de cornee. Cu multă dăruire și profesionalism, echipa ATI și de coordonare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași a făcut posibil ca gestul familiei să nu fi fost în zadar, iar coșmarul nopților de suferință pentru alte familii să înceapă să se risipească. Delicatul lanț de la donator la receptor a fost continuat de echipele de prelevare: un efort medical fără granițe pentru salvarea de vieți. Astfel, intervenția de prelevare rinichi a fost realizată de echipa chirurgicală de la Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, Iasi ; echipa Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon" a efectuat prelevarea ficatului și a țesuturilor (cornee), iar o echipă de medici de la Deutsches Herzzentrum Berlin a prelevat cordul.
Medicii de la Spitalului Clinic „Dr.C.I Parhon” Iași vor aduce din nou bucuria de a trăi pentru doi micuți pacienți a căror unică șansă la viață este un transplant renal. Cele două intervenții de transplant cornee se vor realiza la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București. Deoarece în România nu a fost identificat niciun receptor compatibil atât de mic pentru cord și ficat, organele se vor transplanta în cadrul centrului de la Berlin pentru cord și centrului de la Hannover pentru ficat, salvând astfel viața a doi copii suferinzi.
Viața este un dar inestimabil, un privilegiu pentru care trebuie să fim profund recunoscători şi pentru care, prin faptele noastre, suntem datori să mulţumim în fiecare moment.
Transmitem sincere condoleanțe familiei lovite pe neașteptate de o asemenea dramă și îi mulțumim din suflet pentru gestul plin de iubire și umanitate. Sperăm că vor găsi o mică mângâiere la gândul că îngerașul lor a salvat alte vieți.
Respect și recunoștință pentru echipele medicale implicate în această activitate atât de sensibilă, prinsă mereu între suferință și speranță”, au scris reprezentanții ANT, pe pagina de Facebook a instituției.
#Transplantul înseamnă VIAȚĂ!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.