Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași, dr Raluca Neagu, a declarat că în urma intervenției de prelevare la Spitalul „Sf Spiridon” vor fi transplantate corneele, iar la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” au fost efectuate două transplanturi renale. Un alt transplant, hepatic, a fost efectuat la Spitalul Fundeni.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C.I. Parhon” din Iași, Ionuț Nistor, a declarat că pacienții care au beneficiat de transplant renal sunt în vârstă de 46 ani, respectiv 47 de ani, din județele Galați și Bacău. Cei doi, diagnosticați cu glomerulonefrită cronică, se aflau de doi ani pe listele de așteptare ale spitalului pentru efectuarea unui transplant renal.
„Au fost doi pacienți care făceau dializă din 2017, cu vârste asemănătoare cu donatorul. Intervențiile au durat între patru și patru ore și jumătate. Pacienții sunt bine în acest moment și se recuperează”, a declarat, pentru Agerpres, dr Adelina Miron, medic din echipa de transplant renal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.