Dintre cei 6.980 de pacienți, 1.092 reprezentând 15,6% au fost spitalizați în termen de cinci ani după operație de transplant. Spitalizarea în rândul populației pediatrice cu transplant a fost de până la 87 de ori mai mare decât în populația generală.
Analiza a inclus toți pacienții cu vârste mai mici de 18 ani care au suferit transplant de inimă, plămâni, ficat, rinichi, intestin sau transplant multiviscer la oricare din cele 45 de spitale non-profit din sistemul terțiar de îngrijire pediatrică care raportează date către Sistemul de Informații pentru Sănătate Pediatrică al Asociației Spitalelor de Copii.
Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Colorado susțin că sunt infecții care pot fi prevenite prin vaccinare, prin urmare medicii ar trebui să se asigure că toți pacienții cu transplant primesc vaccinuri adecvate vârstei.
În timp ce alte studii au analizat morbiditatea la anumite tipuri de infecții, acest studiu este primul care a explorat povara bolii de la toate infecțiile care pot fi prevenite prin vaccinare la întreaga populație pediatrică de transplant de organe solide.
Pe baza acestor descoperiri, Amy Feldman, profesor de pediatrie la Universitatea de Medicină din Colorado și la Spitalul de Copii din Colorado recomandă studii suplimentare pentru a identifica modalități de îmbunătățire a probabilității de vaccinare în rândul copiilor care au nevoie de intervenții chirurgicale de transplant. Scopul este de a reduce costurile de spitalizare și ratele de boală și deces datorate infecțiilor care ar putea fi prevenite prin vaccinare, informează ScienceDaily.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.