Transplant: a doua șansă la viață pentru doi români de 49 și 52 de ani

Adisa Codruț |
Data publicării:

Doi români care făceau dializă de câțiva ani au primit o a doua șansă la viață.

Un pacient în moarte cerebrală a salvat viețile a doi oameni de 49 și 52 de ani.

”Transplantul înseamnă VIAŢĂ! Încă o noapte, de această dată la Spitalul Clinic Județean De Urgență Tg-Mureș, în care suferinţa întâlneşte speranţa, încă 2 semeni salvaţi de pe listele de aşteptare. Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală care şi-a găsit puterea de a face gestul altruist pentru donarea de organe.

Prin această decizie dificilă şi plină de emoţie au oferit speranţă la viaţă pentru 2 semeni necunoscuţi care aşteptau un transplant renal. Echipa chirurgicală a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de Dr. Andrei Tomuţa, a realizat intervenţia de prelevare a rinichilor. Astfel, la Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, echipele de transplant conduse de Dr. Silviu Moga şi Dr. Dan Pop, cu sprijinul echipei ATI condusă de Dr. Raluca Burileanu, au încheiat cu succes intervenţiile de transplant renal.

Doi pacienţi, de 49 de ani şi de 52 de ani, aflaţi de mai mult timp în dializă, au primit această a doua şansă la viaţă. Şansa la viaţă pentru unii dintre semenii noştri depinde de decizia altor oameni de a fi de acord să le ofere această şansă. În spatele fiecărui acord, care va duce la vieţi salvate prin transplant, se află efortul personalului medical implicat în activitatea de declarare şi donare, în general personalul secţiei ATI şi coordonatorul de transplant.

Mulţumim echipei de coordonatori de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş , formată din Dr. Mihai Morariu - kdp, alături de coordonatorul de transplant As. Andrei Burghelea, care a făcut posibil să apară speranţa în sufletul altor 2 oameni. Este a doua prelevare de organe de anul acesta la Tg. Mureş. Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor oamenilor care înţeleg că donarea de organe şi ţesuturi este un gest suprem, precum şi echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă”, se arată pe Facebook-ul ANT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel