”Se pare că virusul care știm că pleacă de undeva din nas și care ne lasă fără gust și miros, ascensionează pe nervul olfactiv și ajunge la creier, unde avem o formațiune numită hipotalamus. Hipotalamusul se ocupă cu reglarea a o mulțime de lucruri delicate, cum ar fi ritmul somn-veghe, de aceea unii pacienți acuză insomnie, alții, dimpotrivă, sunt foarte somnolenți în timpul bolii și după.
De asemenea, are legătură și cu apetitul de mâncare și cu apetitul legat de orice alte lucruri.
Din păcate, este o realitate faptul că pacienții care au avut COVID, după, au o perioadă lungă în care fie sunt somnolenți, fie au insomnii.
De fapt și de drept, ceea ce ne învinge, de fapt, este deprimarea sistemului imunitar și decesul are loc tocmai din cauza unor infecții oportuniste. Asta face deprivarea de somn”, a explicat Oana Deleanu la Antena 3.
”S-a recomandat, în tratarea bolii COVID, administrarea de melatonină. Am văzut pacienți care își administrau foarte multe miligrame de melatonină. Pentru tulburările somnului, în general, administrăm în jur de 3 miligrame, mai mult sau mai puțin, care se iau la ora de culcare, melatonina fiind o substanță produsă de creierul nostru, de undeva de acolo, chiar din hipotalamus, care are și proprietăți antiinflamatoare și antioxidative”, mai spune pneumologul.
”Pentru cei care acuză somnolență, medicul spune că ”există stimulente de vigilență, pornind de la banala cafea, teină, ciocolată și așa mai departe, până la diferite băuturi, există și substanțe care stimulează vigilența, dar ar fi recomandat ca o persoană care se află în recuperare după boală să accepte și să doarmă, pentru că în timpul somnul nu face altceva decât să își facă sinteză de proteină, să își refacă sistemul imunitar”, a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.