Doctorița Viviana Iordache este medic dermatolog, trainer și speaker internațional pentru botox și acid hialuronic, expert în laser vascular și radiofrecvență ablativă, cu o experiență de peste 23 de ani în specialitate.Aceasta a fost invitata emisiunii Dicționar Medical de marți, 21 septembrie.
”Acneea rozacee este, din păcate, o afecțiune din ce în ce mai des întâlnită pentru că ea, la bază, este o afecțiune a vaselor care hrănesc pielea, care se manifest la nivel cutanat, de la o simplă roșeață și usturime în stadiul I până poate să ajungă în stadiul IV la rinofima”, afirmă dr Viviana Iordache.
Aceasta povestește cu mulți îi calcă pragul cabinetului și se miră când li se vorbește de acnee rozacee deoarece ei cred că au doar cuperoză.
”Numele este mai puțin important. Important este că afecțiunea se manifestă în primele faze prin înroșirea feței, în special în centrul ei, nasul și pomeții, dar sunt persoane la care ocupă teritorii mai importante, deci ei văd că se roșește nu numai fața, ci și gâtul și decolteul”, explică medul dermatolog.
Potrivit specialistei, rozaceea e declanșată de anumiți stimuli alimentari, emoționale sau termici. ”La sfârșit, din păcate, ultimul stadiu este un stadiu desfigurant în care zona, nasul, se face ca un cartof; și care e un stadiu care necesită tratamente chirurgicale”, mai aminteștedr Viviana Iordache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.