Bolnav de COVID la începutul anului, Toni Grecu a povestit zilele trecute experiența sa cu infecția după ce a fost internat la Institutul Matei Balș din Capitală. Plămânii i-au fost afectaţi grav de COVID.
”Sentimentul pe care l-am avut când am intrat în secția de COVID a fost că intru într-o ghenă. E ca un loc de care oamenii trebuie să se ferească, un loc infectat, mizer. Ai sentimentul că omenirea a inventat o ghenă în care aruncă niște semeni ca să treacă printr-o experiență extrem de grea. Ai un șoc! (...) Am stat cu masca trei săptămâni, prin ea am luat 8-10 litri de oxigen la început, după care a scăzut treptat până la un litru. Nu a fost cea mai confortabilă perioadă din viața mea. (...)
Sistemul imunitar la unii oameni o ia razna. Oamenii care au sistemul imunitar puternic, așa cum am fost și eu, riscă să o ia razna și s-au inflamat plămânii mai mult decât era normal. Când am ajuns la spital, după trei zile de stat acasă, eram cu plămânii jumătate praf. N-am fost în forma de a ajunge la ATI, să fim serioși, erau oameni cu mine în salon care luau 22 de litri de oxigen, aveau plămânii praf. Dacă nu-ți pierzi mințile și ieși normal din secția de spital, ești bine. Slavă Domnului, nu pot să spun că am uitat, dar sunt logic în conversație. Acum sunt OK, am recuperat tot ceea ce era de recuperat. Contează să zâmbești, să râzi un pic când ești în spital”, a povestit Toni Grecu în cadrul podcastului lui Mihai Bobonete, potrivit Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.