Tiroidă, disfuncție: legătura cu depresia și anxietatea

Angela Sabău |
Data actualizării: | Data publicării:
Tiroida
Tiroida

Disfuncția tiroidei are legătură cu starea psihică, depresia sau anxietatea, în special la tineri. Specialiștii au vrut să afle dacă ar fi necesar un screening de rutină al tiroidei, la copiii și tinerii cu probleme psihice.

Funcția anormală a tiroidei la tineret are legătură cu tulburări severe de dispoziție, depresie și anxietate. Asta au arătat oamenii de știință de la Universitatea din Cincinnati (UC) și Cincinnati Children în cel mai mare studiu realizat până în prezent. Asta îi va ajuta să înțeleagă mai bine predictorii funcției tiroidiene anormale, cum ar fi creșterea în greutate, istoricul familial sau tratamentul cu anumite medicamente.

 „Am fost interesat să concep acest studiu, deoarece am vrut să înțeleg mai bine orice relație între boala fizică și tulburarea stării de spirit”, spune Marissa Luft, o studentă de medicină din anul III la UC și autor principal în cadrul studiului. „Academia Americană de Psihiatrie pentru Copii și Adolescenți recomandă clinicienilor să ia în considerare hipotiroidismul sau hipertiroidismul, atunci când evaluează tinerii cu anxietate sau depresie, având în vedere că unele afecțiuni tiroidiene produc anxietate sau simptome depresive.

Cu toate acestea, până la acest studiu am avut dovezi limitate cu privire la depistarea de rutină, iar un test de laborator a fost cea mai bună abordare a screeningului pentru boala tiroidiană la copiii cu anxietate și depresie”, spune Jeffrey Strawn, MD, profesor asociat la Departamentul de Psihiatrie și Neuroștiință Comportamentală din cadrul Colegiului de Medicină din UC.

Aceste rezultate sugerează că screeningul printr-un test de sânge poate fi cel mai util, atunci când ceilalți predictori ai bolii tiroidiene sunt prezenți, a adaugat Strawn.

Rezultatele sunt disponibile online în Journal of Clinical Psychiatry.

Glanda tiroidă este strâns legată de funcția creierului și cu alte sisteme, reglează multe sisteme din organism, precum și metabolismul. Printer altele, produce hormoni care reglează viteza cu care alimentele sunt transformate în energie. O tiroidă hiperactivă sau hipertiroidism poate produce anxietate, pierderea în greutate și scăderea poftei de mâncare și o slabă putere de concentrare. Hipotiroidismul (producție prea mică de hormoni) poate provoca oboseală, creștere în greutate și creșterea apetitului, abilități motorii și concentrare mai lente și poate părea depresie.

"Studiul se bazează pe datele de revizuire grafică a pacienților copii care au fost spitalizați pentru afecțiuni psihiatrice la Cincinnati Children și au efectuat teste de screening ale tiroidei. Am analizat prevalența bolii tiroidiene la pacienții internați cu afecțiuni psihiatrice, precum și alți factori care ar fi putut prezice niveluri anormale de hormoni tiroidieni”, spune Luft.

O analiză a 1.319 pacienți cu vârsta sub 19 ani a constatat că concentrațiile hormonale stimulante tiroidiene erau anormale la peste 6% din tinerii spitalizați psihiatric la Cincinnati Children. „Acesta este cel mai mare studiu pentru a examina utilitatea screeningului funcției tiroidiene la tinerii spitalizați psihiatric, cu tulburări severe de dispoziție și anxietate și, deși se bazează pe datele existente în istoricul medical, ne ajută să înțelegem mai bine predictorii testelor anormale ale funcției tiroidiene”, spune colaboratorul Laura Ramsey, doctorand, profesor asistent de pediatrie și farmacologie clinică.

Luft remarcă faptul că din acest studiu și din alte surse, ei au determinat predictori ai nivelului crescut de hormoni care stimulează tiroida.

„Atunci când se ia în considerare evaluarea tiroidiană la tineri cu anxietate și tulburări de dispoziție, screeningul țintit ar trebui să se concentreze asupra pacienților cu antecedente familiale de boală tiroidiană, creștere în greutate recentă, tratament cu medicamente specifice, iar la fete, orice istoric de sângerare uterină anormală”, spune Luft. „Prevalența tulburărilor tiroidiene este slab înțeleasă la populațiile de copii, în special în zona tulburărilor psihiatrice”, notează Luft și consideră că datele pot ajuta la informarea abordărilor mai direcționate asupra screeningului și vor fi de interes clinic pentru pediatri, copii și adolescenți, psihiatri și alți furnizori de sănătate mintală.

 

 Sursa: AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel