Nutriționistul Noemi Sofronie scrie despre alimentele ce sunt recomandate, dar și despre cele care trebuie evitate de către pacienții cu afecțiuni ale tiroidei:
„Cele mai frecvente afecțiuni ale tiroidei sunt hipotiroidismul și tiroidita autoimună Hashimoto.
Hipotiroidismul este o deficienţă a hormonilor tiroidieni şi apare atunci când glanda tiroidă nu produce suficienţi hormoni. Unul dintre rolurile acestor hormoni tiroidieni este de a controla felul în care organismul consumă energia, iar deficitul afectează întregul organism.
Tiroidita autoimună Hashimoto, cunoscută și sub numele de tiroidită limfocitară cronică, este o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă glanda tiroida. Face parte din categoria bolilor autoimune.
Sarea
Tiroida are nevoie de Iod ca să funcționeze corespunzător. Iodul se găsește în sare, pește, produse lactate.
Vegetale cu frunze verzi
Spanacul, salata verde sunt surse grozave de Magnzeiu, un mineral esențial în funcționarea tiroidei. Simptomele deficitului de Magneziu sunt crampele musculare, oboseala, aritmii.
Nucile
Nucile, migdalele, nuca Caju și semințele de dovleac conțin Fier. Nucile Braziliene, pe lângă faptul că au Fier, conțin și Seleniu, un microelement esențial care menține sănătatea tiroidei.
Pește
Pestele, creveții de asemenea conțin Iod si vitamina D, vitamina D fiind și ea foarte importantă pentru tiroidă.
Varza Kale
Varza Kale este un superaliment, în cazul in care nu este consumat în exces și nu consumi suficient Iod, deoarece poate scădea abrobtia de Iod a organismului (la fel este și cu Brocolli, Varza, Conopoda, Varza de Brussel).
Soia
Consumul de soia nu este recomandat , deoarece poate scădea absorbția de Iod și conține fitoestrogeni (componente care mimează acțiunea hormonilor în organism). Unele chimicale care se găsesc în soia, prin contaminare, pot împiedica tiroida să producă hormoni.
Organele
Organele (ficat, rinichi, creier) conțin acid lipoic, care se găsește și sub forma de supliment alimentar. Dar consumate în exces, de asemenea pot să iți afecteze tiroida.
Glutenul
Glutenul este o proteínă care se găsește în grau, orz, ovăz, secara. Acesta nu este recomandat în tiroidita autoimună Hashimoto, deoarece produce o inflamație suplimentară in corp și scade imunitatea. Intoleranța la gluten se asociază frecvent cu tiroidita autoimuna, ambele fiind boli autoimune.
Zahărul și îndulcitorii
Zahărul și îndulcitorii sunt contraindicați în tiroidita autoimună, deoarece, la fel ca și glutenul, produc inflamație.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.