Testul care îți arată dacă ai cancer de colorectal se poate achiziționa din farmacie. Prof. Dr. Cristian Gheorghe, doctor în medicină, medic specialist Medicină Internă, cu competență în endoscopie digestivă la Clinica de Gastroenterologie Fundeni a explicat în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC MEDICAL ce presupune acest test.
Cine poate face testul FIT
Testul imunochimic fecal (FIT) este un test de depistare a cancerului de colon. Acesta testează sângele ascuns în scaun, care poate fi un semn timpuriu de cancer. FIT detectează doar sângele uman din intestinele inferioare. Medicamentele și alimentele nu interferează cu testul. Astfel, tinde să fie mai precis și să aibă mai puține rezultate fals pozitive decât alte teste.
”Este pentru detecția hemoragiilor oculte fecale la o populație aparent sănătoasă. Individul care face testul FIT este un individ aparent sănătos. Dacă testul FIT este pozitiv, atunci el devine un pacient și trebuie să continue investigația.
Cei care acceptă testul FIT îl acceptă pentru că au fost educați să îl accepte și returneze medicului de familie. Medicul de familie și centrul de screening și colonoscopie are un rol important, dar și educația este esențială. Este vorba de educația populației, educația medicilor de familiei, educația colonoscopiștilor cum să facă o colonoscopie și să rezece polipi în aceeași ședință în care pacientul se prezintă și să plece în bune condiții acasă.
Practic, este o internare de o zi”, a explicat prof. dr. Cristian Gheorghe, doctor în medicină, medic specialist Medicină Internă, cu competență în endoscopie digestivă la Clinica de Gastroenterologie Fundeni, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical.
Testul FIT pozitiv, incidență
”FIT-ul pozitiv apare cam la 6% la populația cu risc standard. E vorba de populația cu vârste cuprinde între 50-74 de ani care nu are factor de risc decât vârsta. Este populația la care dăm aceste teste FIT și care apoi revine cu testul pozitiv. Peste 80%-90% din pacienți s-au întors cu testul la medicul de familie, ceea ce este un procent extrem de mare. Aici este rolul educației”, a mai precizat prof. dr. Cristian Gheorghe.
Testul FIT, diagnostic precoce al cancerului colorectal
”Apariția acestui test FIT schimbă protocoalele anterioare de screening ale cancerului colorectal. Această categorie cu risc, deci pacienții peste 50 de ani, până la apariția acestui test aveau indicație directă de colonoscopie, ceea ce poate unii dintre noi ne puteam permite mai ușor, dar oamenii din localitățile îndepărtate își puteau permite mai greu.
Acum, colonoscopia se face doar la cei care au testul FIT pozitiv. Testul FIT este mai ușor de acceptat și efectuat. Testul se găsește și în farmaciile obișnuite. Dacă cineva vrea să-ți cumpere, poate să o facă. Unele dau și rezultatul cumva”, a explicat acad. prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate de la DC Medical.
”Testul se găsește la marile laboratoare de investigații. Este un test ieftin. Pacientul și-l poate cumpăra, face acasă din materiile fecale și este foarte rapid dat rezultatul. Pacientul se duce cu testul către laborator, este citit și în două zile are rezultatul. Este un test care poate fi efectuat ușor, față de colonoscopie care necesită o motivație, o pregătire specială, o echipă specială și la care pacientul recurge mai greu.
În colonoscopia cu sedare pacientul nu are dureri, disconfort. Pur și simplu este explorat și dacă există polipi, atunci îi putem scoate. Accesul direct la colonoscopie este metoda pe care o folosesc unele țări. Este legată de așa-numitul screening oportunistic care nu este atât de valoros cum spune UE, comparativ cu acest test în două etape, respectiv testul FIT și apoi colonoscopia”, a mai spus prof. univ. dr. Cristian Gheorghe.
Testul FIT, eficacitate
”Cât de siguri putem fi cu un test negativ că nu mai e neaparată nevoie de colonoscopie, plecând de la faptul că aceasta detectează polipi, leziuni benigne, mici, dar care extirpate din timp nu mai ajung să degenereze. Care e raportul actual și gradul de siguranță pe care îl dă un FIT negativ”, a mai subliniat acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu.
”Testele sunt diferite ca producător, sensibilitate, depinde care este nivelul de hemoglobină pe care îl detectează testul respectiv. Se poate regla la nivelul laboratorului. Trebuie ales cel mai bun test, de la cel mai bun laborator.
Dacă testul este negativ, suntem aproape siguri că nu este nimic, dar putem repeta și indicația dată de specialist, de a-l repeta la un an de zile pentru a fi siguri că este negativ.
Problema mai dificilă este dată testul este pozitiv și nu găsim nimic la colonoscopie. Atunci lucrurile devin foarte frustrante. Găsim diverticuli, hemoroizi sau leziuni de tub digestiv superior. Este un domeniu foarte delicat, pentru că uneori, cam 20% din polipii mici se pierd. Este indicată o nouă colonoscopie la un interval mai scurt, la 6 luni, un an, depinde de pacient și de patologie, de istoricul familial al pacientului”, a explicat prof. univ. dr. Cristian Gheorghe.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.