Taxa clawback va fi „relaxată”, anunțul ministrului Sănătății

Dana Lascu |
Data publicării:
Medicamente
Medicamente

Victor Costache, ministrul Sănătății, a anunțat la un post TV că taxa clawback, vinovată de dispariția multor medicamente din România, va fi „relaxată” și, cel mai probabil, aplicată altfel.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat că taxa clawback a fost un instrument foarte rigid, care a taxat fără discernământ toate tipurile de medicamente, dar că se lucrează pentru reducerea presiunii asupra industriei medicamentelor, astfel încât românii să aibă acces la tratamentele de care beneficiază și ceilalți pacienți europeni.

„Una din cauze este suprataxarea care s-a practicat în România. Practic, s-a ajuns ca această industrie atât de necesară, atât prin reprezentanții ei importatori, cât și prin producătorii pe care îi avem să sufere în egală măsură. S-au inițiat tot felul de dialoguri care nu au dus la nimic și criza s-a accentuat de la un an la altul. Soluția este asumarea de către Guvern, prin Ministerul de Finanțe, a unui pachet de măsuri pentru a relaxa politica de taxare care este aplicată, taxa clawback. Taxa clawback a fost un instrument foarte rigid, care a taxat fără discernământ toate tipurile de medicamente. Și am ajuns, de la un an la altul, ca o piele de sagri, ca portofoliul de medicamente să se restrângă în România. Am inițiat, pentru prima dată, un grup interministerial - toată lumea venea la Ministerul Sănătății, când de fapt problema este la Ministerul de Finanțe", a spus Victor Costache, ministrul Sănătății, la B1 TV.

Reducerea presiunii puse pe industrie

Deja acest grup s-a întâlnit cu producătorii și importatorii, urmând și să se ia măsuri.

„Miercuri, la ora 16,00, a avut loc prima ședință a acestui comitet, prezidat de către Ministerul de Finanțe, la care participă Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate, toți reprezentanții asociațiilor de producători și importatori și se redactează o foaie de parcurs cu termene stricte, pentru a reduce presiunea asupra acestei industrii și pentru a ne permite, ceea ce ne dorim de fapt, ca pacienții români să aibă aceeași șansă ca și ceilalți pacienți europeni, pentru a beneficia de tratamentul de care au nevoie", a completat demnitarul.

Victor Costache crede că trebuie aplicate măsurile „de bun-simț" pe care le cere industria medicamentului și e convins că se va găsi o soluție la actuala criză a medicamentelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel