Tătaru, cazuri COVID-19: Numărul o să mai crească, apoi o să scadă. Restricțiile, efect în două săptămâni

Adisa Codruț |
Data publicării:
Nelu Tătaru
Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri COVID-19, urmată de scăderea acestuia, pentru că restricțiile își vor arăta efectul peste 2-3 săptămâni. 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, la Iași, că în următoarea perioadă se așteaptă la o creștere a numărului de infectări COVID și că abia, ulterior, după aproximativ două-trei săptămâni, la scăderea acestuia.

„Evoluția pe care o vedem de la începutul lunii septembrie este o evoluție în creștere. Acea evoluție este dată și de o transmitere în comunitate. Orice activitate economică, orice activitate socială, de transport în comun, orice alt eveniment a însemnat creșterea transmiterii. Limitarea acestor activități ne face să avem o scădere a numărului de cazuri. (...) Condițiile în care am impus aceste restricții înseamnă că a fost un moment în care trebuiau luate aceste restricții. Trebuie respectate aceste restricții. Aceste restricții au fost de la început. Și dumneavoastră și eu putem vedea în ce măsură au fost respectate. Cred că este momentul să realizăm că niște măsuri sunt impuse tocmai pentru a fi respectate”, a subliniat Nelu Tătaru.

Efectele restricțiilor, în 2-3 săptămâni

Tătaru a arătat că efectul lor nu se va vedea imediat. 

„În contextul în care impunem niște restricții, conform criteriilor epidemiologice, ar trebui să aibă efect în două săptămâni. Condițiile pentru așezarea pe un platou în cele două-trei săptămâni rămân aceleași care vor rămâne și peste aceste două săptămâni dacă vrem să avem o scădere a numărului de cazuri", a spus el, conform Agerpres.

Întrebat fiind dacă sistemul medical va rezista la 10.000 de cazuri pe zi, ministrul Tătaru a răspuns că da, menționând totodată că foarte mult contează „dacă aceste 10.000 de cazuri sunt grave, de terapie intensivă, care necesită în continuare extinderea capacității de terapie intensivă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel