Tânără cu arsuri pe 50% din corp, transferată în Belgia

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Pacienta a fost transferată din elicopter în avionul militar care a dus-o în Belgia
Pacienta a fost transferată din elicopter în avionul militar care a dus-o în Belgia

O tânără de 25 de ani, din Tulcea, care a suferit arsuri grave pe 50% din suprafaţa corpului şi pe căile respiratorii, va fi transferată în Belgia, a declarat marţi, 16 aprilie, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

UPDATE: Aeronava militară Spartan a decolat de la București spre Belgia în jurul orei 15.00 și a ajuns deja în Belgia, la Bruxelles. Pe tot timpul zborului, pacienta a fost supravegheată de o echipă medicală compusă din locotenent colonel Tudose Dragoș și plutonier major Dumitru Miu.

O tânără de 25 de ani, din Tulcea, va fi transferată în Belgia, a declarat marți, 16 aprilie, ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Tânăra a suferit arsuri grave în noaptea de duminică spre luni, în timp ce se afla pe pontonul din comuna tulceană Sfântu Gheorghe, care a luat foc.

Ea a fost dusă cu barca la Murighiol, iar apoi la Spitalul Judeţean din Tulcea. Luni, 15 aprilie, s-a încercat transferul ei la Timişoara, însă elicopterul a fost, în cele din urmă, întors din drum. În cele din urmă, fata a fost internată la Spitalul Judeţean din Constanţa.

„În această dimineaţă m-am ocupat de transferul unei paciente din Tulcea, care a suferit arsuri grave. Ea se află la Spitalul din Constanţa. Eu am aflat azi dimineaţă despre acest caz şi am intermediat transferul către o clinică din Belgia (...) Starea ei este gravă, dar stabilă. Pe drum am discutat cu Casa de Sănătate Tulcea, pentru că ea va merge pe formularul 112. Acum o oră formularul a fost trimis către Constanţa. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a preluat cazul pentru efectuarea transportului", a declarat Sorina Pintea, citată de Agerpres.

Oficialul a mai precizat că va face o anchetă ca să dacă de ce pacienta a fost plimbată de la un spital la altul:

„Am aflat că ea a stat în Tulcea câteva ore, 12 ore, apoi a fost acceptată în Timişoara. În Timişoara nu ştiu ce s-a întâmplat între timp, dar voi afla, şi apoi a fost adusă în Constanţa, fiind spital de rang superior. E inacceptabil. (...) Adică, lucrurile sunt clare, nu ar fi trebuit să se piardă atât de mult timp, mai ales că este o fată atât de tânără (...) Se pare că încă nu ne-am obişnuit că putem face aceste lucruri, chiar putem".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel